Un primar din Vrancea a dat elevilor rechizite "politizate". Pe sacoşe, numărul şi numele său

Edilul orașului Panciu, Iulian Nica, își face campanie pe spatele elevilor. Acesta a distribuit în școlile și grădinițele din oraș pungi de plastic, cu rechizite școlare pe care a inscripționat numele său, sigla primăriei și numărul său de telefonm, scrie realitateadevrancea.net



Școlile, liceele și grădințele din orașul Panciu sunt pregătite pentru noul an școlar 2018-2019. Primarul Iulian Nica precizează că și, în acest an, elevii din toate ciclurile de învățământ vor beneficia de condiții optime de studiu.


„Pe parcursul vacanței de vară, una dintre preocupările noastre majore a fost aceea de a pregăti toate unitățile de învățământ pentru noul an școlar, astfel încât elevii să se bucure de aceleași condiții optime de studiu de care au beneficiat ca și până acum. Tot ca în fiecare an, în prima zi de școală, atât copiii de la Grădinița 1, cât și cei din cartierele Satu-Nou, Dumbrava, Crucea de Sus și Neicu, precum și elevii din clasele I-VIII de la Liceul Teoretic «Ioan Slavici» și Liceul Tehnologic «Al. I. Cuza», vor găsi pe bancă pachetul cu rechizite gratuite oferit de Primăria Orașului Panciu“, a declarat primarul Iulian Nica.
Deschiderea festivă a anului școlar 2018-2019 va avea loc luni, 10 septembrie 2018, începând cu ora 9.30, în curtea comună a Liceului Teoretic Ioan Slavici și a Liceului Tehnologic Al. I. Cuza.

La eveniment vor participa reprezentanți ai administrației locale și județene, inspectori școlari și reprezentanți ai instituțiilor publice din orașul Panciu. Cu același prilej, un sobor de preoți va oficia o slujbă de binecuvântare pentru elevi și profesori.
„Pe această cale, urez tuturor elevilor un an școlar reușit, care să le deschidă noi orizonturi și porți ale cunoașterii! Cadrelor didactice – educatori, învățători, profesori, maiștri – le doresc multă sănătate, putere de muncă, răbdare și împliniri profesionale! Mult succes!“, a adăugat primarul Iulian Nica.

Biroul de Presă al Primăriei Orașului Panciu”, a scris edilul pe pagina de Facebook a primăriei Panciu.

UPDATE: primarul Iulian Nica a răspuns, într-un final, și a specificat faptul că rechizitele au fost cumpărate din bani publici, prin anunț pe SEAP, și că fiecare sacoșă a costat cam 50-60 de bani dar nu mai ține minte câte au fost cumpărate. De asemenea, edilul a specificat că aceasta este o tradiție a primăriei Panciu și că numele său și numărul de telefon sunt trecute doar pentru ca oamenii să-l poată contacta.

Deputatul PNL de Vrancea Ion Ștefan a avut o reacție dură față de gestul primarului, catalogându-l ca fiind cultul personalității.

„În Vrancea, din peste 500 de școli în tot județul, nici jumătate dintre ele nu au autorizație de funcționare din partea Direcției de Sănătate Publică, iar fiecare a cincea școală nu dispune de aviz de Securitate la incendiu din partea pompierilor, făcând ca actul educațional să fie un pericol la adresa elevilor! În anul 2018, la o sută de ani de Românie modernă, Vrancea are, încă, o sută de școli cu toaleta elevilor în curte, dar și unități școlare fără apă potabilă și fără utilități.
În același timp, avem și edili PSD, suferind de cultul personalității, care își fac campanie pe spatele elevilor, scriindu-și numele pe pachetele cu rechizite împărțite copiilor”, a scris deputatul pe Facebook.

Subiecte pe aceeași temă



Adaugă părerea ta

  • Connect
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
print


Iti place noua modalitate de votare pe Realitatea.net?