Un poliţist britanic a continuat să urmărească un suspect deşi avea o creangă înfiptă în ochi

 
Foto: thesun.co.uk
Foto: thesun.co.uk
Un poliţist începător din Marea Britanie era atât de hotărât să facă prima arestare din carieră încât a continuat să alerge după un suspect deşi avea o creangă înfiptă în ochi.

John Nash, în vârstă de 25 de ani, şi-a dat seama de cât de grav era rănit atunci când bărbatul pe care l-a arestat a exclamat: "Omule, trebuie să te duci la spital!", relatează ediţia online a publicaţiei britanice The Sun.

John îşi începuse activitatea în poliţie în urmă cu doar şase zile, când a pornit în urmărirea a două maşini care erau conduse în mod haotic. Una dintre maşini a tras pe dreapta, iar poliţistul a început să alerge după suspect, dar a alunecat şi a căzut peste un tufiş şi s-a rănit la ochi.

Bucata de lemn, de circa 15 centimetri, s-a rupt, însă John Nash nu a realizat cât de grav era rănit. Creanga i-a străpuns pleoapa şi pometul şi i-a intrat sub globul ocular. Poliţistula continuat urmărirea.

"Am crezut că m-am lovit de bastonul din dotare atunci când am căzut. Am presupus că m-am ales doar cu un ochi vânăt", a declarat Nash.

Poliţistul a fost supus unei operaţii care a durat trei ore, în urma căreia şi-a recăpătat parţial vederea. 

Potrivit chirurgului Annaswami Vijaykumar: "Dacă bucata de lemn ar fi deviat cu câţiva milimetri vederea i-ar fi fost afectată permanent".

Suspectul a fost ulterior eliberat.

Subiecte pe aceeași temă



Adaugă părerea ta

  • Connect
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
print


Iti place noua modalitate de votare pe Realitatea.net?