Un microbuz cu pasageri a căzut într-o râpă de 5 metri lângă Sibiu

Accident
Accident

Un microbuz cu pasageri a căzut într-o râpă de 5 metri pe drumul către Păltiniș. Șoferul de doar 22 de ani a mers cu prea mare viteză și a pierdut controlul mașinii.



Trei persoane sunt transportate la spitalul din Sibiu, după ce un microbuz în care se aflau patru oameni s-a răsturnat sâmbătă seara într-o râpă adâncă de cinci metri, pe drumul dinspre staţiunea Păltiniş către Rășinari, a anunţat ISU Sibiu.

"Sunt trei persoane rănite. Două dintre ele se află în ambulanţa SMURD pentru îngrijiri medicale (prezintă traumatisme minore) şi a treia este scoasă acum cu ajutorul Salvamont. Aceasta prezintă politraumatisme. Toate cele trei persoane sunt conştiente. S-a deplasat şi un echipaj SMURD cu medic pentru acordarea de îngrijiri medicale şi transport la spital", a declarat Ramona Nistor, purtător de cuvânt al ISU Sibiu.

Şoferul, un tânăr de 22 de ani din Sibiu, a avut viteză prea mare şi din această cauză s-a răsturnat în râpă cu microbuzul în care se mai aflau alţi trei oameni, susţine Poliţia.

Potrivit polițiștilor, microbuzul nu efectua curse regulate pe acestă rută. Acesta s-a răsturnat în râpă aproximativ la jumătatea distanței dintre Arena Platoș și Curmătură.

Subiecte pe aceeași temă



Adaugă părerea ta

  • Connect
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
print


Iti place noua modalitate de votare pe Realitatea.net?