Un client a câştigat procesul cu BRD legat de CLAUZELE ABUZIVE

Banca a pierdut procesul
Banca a pierdut procesul

Un client al BRD a castigat primul proces privind clauzele abuzive dintr-un contract de credit din programul "Prima Casa" incheiat de aceasta banca, potrivit AvocatNet.ro.



Pe 9 octombrie 2014 a fost castigat primul proces din Romania privind comisioanele abuzive din contractele BRD, se mentioneaza intr-un comunicat al cabinetului de avocatura "Avram Codrut".

Mai exact, prin Sentinta Civila nr. 16843, prima de acest gen din Romania, Judecatoria Sectorului 1 s-a pronuntat in dosarul nr. 17252/299/2014 si a constatat nule absolut clauzele privind comisionul de gestionare/administrare dintr-un contract incheiat in anul 2009, creditul fiind acordat in cadrul programului "Prima Casa", mentioneaza aceeasi sursa.

"Este prima decizie de acest fel din Romania. Desi nu se aplica tuturor contractelor aflate in derulare, aceasta este importanta deoarece constituie un precedent important", a declarat avocatul Avram Codrut, cel a care a reprezentat clientul in acest proces.

De asemenea, avand in vedere numarul mare de contracte incheiate de catre consumatori cu aceasta banca, precum si al celor din cadrul programului "Prima Casa", hotararea pronuntata reprezinta un precedent extrem de important, a adaugat avocatul.

Potrivit cabinetului de avocatura, banca a fost obligata sa returneze toate sumele incasate cu titlu de comision de gestionare/administrare, din momentul incheierii contractului, sume la care se adauga dobanda legala si, in plus, s-a dispus incetarea incasarii acestor sume pe viitor.

Alte subiecte pe Realitatea.net



Adaugă părerea ta

  • Connect
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

Comentarii existente

0 0
NICU ANTONESCU
14 Oct 07:54
O fi valabil pentru toti aflati in aceasta situatie,se aplica si celorlalti imprumutati pt Prima casa sau trebuie sa dea fiecare dintre noi BRD in judecata?
Răspunde
Afișează mai multe comentarii
print


Iti place noua modalitate de votare pe Realitatea.net?