Toader, în biroul lui Dragnea: "Am discutat ce era de discutat. Niciun ministru nu e de neschimbat"

 
Tudorel Toader, în biroul lui Liviu Dragnea
Tudorel Toader, în biroul lui Liviu Dragnea

Ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, s-a întâlnit, astăzi, cu şeful PSD, Liviu Dragnea, în biroul său de la Parlament. La finalul întâlnirii, ministrul Justiției a declarat că cei doi au discutat despre decizia pe care urmează să o ia, miercuri, CCR, în sesizarea care vizează refuzul ÎCCJ de a pune în aplicare noile prevederi ale legii 304/2004 referitoare la reconfigurarea completurilor de 5 judecători.



"Am discutat ce era de discutat. (...) Faptul că mâine e miercuri și se va judeca la CCR acel conflict de natură constituțională. Aceasta a fost principala temă a discuției. N-am discutat în legătură cu decizia. Decizia CCR va fi obligatorie de la momentul publicării în Monitorul Oficial. Nu ai ce să discuți despre conținutul deciziei, nu avem nicio marjă ulterioară. Vom proceda așa cum se va statua în dispozitiv", a spus Toader, la finalul întâlnirii.

"Niciun ministru nu e bătut în cuie, niciun ministru nu e de neschimbat. Pe cale de consecinţă, orice ministru este remaniabil. Orice ministru, la un moment dat, poate fi remaniat", a mai spus Tudoel Toader.

"Eu nu m-am întâlnit cu un justițiabil, m-am întâlnit cu al treilea om în stat", a punctat Toader, la insistențele jurnaliștilor care i-au atras atenția că Liviu Dragnea are un interes direct în ceea ce privește constituirea completelor de cinci judecători.

"Orice lege, orice decizie a CCR are o valoare de principiu egală cu legea. Legile nu pot avea caracter individual", a mai spus Toader.

"Eu, ca ministru, am grijă şi îmi respect competenţele mele din lege", a încheiat ministrul Justiţiei.

Astăzi, Klaus Iohannis l-a atacat dur pe Tudorel Toader, acuzând că procedura de revocare a procurorului general Augustin Lazăr nu este legală.

Klaus Iohannis a renunțat la diplomație: "Penibilă fază". L-a demolat pe Tudorel Toader

"Se conturează un comportament sau o abordare a acestui ministru al Justiţiei, abordare pe care aş clasifica-o ca fiind pe lângă lege, în privinţa propunerilor şi de numire, şi de revocare. Nu mai am dubii, ma îndrept, uşor, uşor, spre certitudini. Dar, cel puţin în ceea ce priveşte revocarea procurorului general, un demers aiuritor al acestui ministru şi cu corolarul la fel de aiuritor, de poveşti, manipulări publice. Penibilă fază!", a spus Klaus Iohannis.

Subiecte pe aceeași temă



Adaugă părerea ta

  • Connect
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
print


Iti place noua modalitate de votare pe Realitatea.net?