Traian Băsescu a participat la Festivalului Internaţional de Pomana Porcului

 
Foto: NewsIn
Foto: NewsIn
Foto: NewsIn Foto: NewsIn Foto: NewsIn
Preşedintele Traian Băsescu şi soţia sa, Maria, au participat, sâmbătă, în staţiunea covăsneană Balvanyos, la Festivalul Internaţional de Pomana Porcului.

Şeful statului a facut o baie de mulţime, s-a fotografiat cu oamenii prezenţi la eveniment şi s-a plimbat printre mesele participanţilor la festival. Echipele participante i-au fost prezentate de către primarul şi organizatorul Festivalului, Daragus Attila.

Preşedintele a mai venit în Covasna în urmă cu o săptămână, când s-a întâlnit cu autoritaţi locale din Covasna şi Harghita, iar acum a revenit pentru un eveniment popular. La Pomana Porcului din acest an au participat în jur de o mie de persoane.

17 echipe din ţară şi din străinătate s-au adunat, sâmbătă dimineaţă, pe platoul din staţiunea covăsneană Balvanyos, unde îşi ascut cutiţele pentru a tăia şi transforma în cârnaţi, caltaboşi sau tobă grăsunii aflaţi în ţarc.

Pomana Porcului reface întreg obiceiul străvechi de tăiere a porcului, de la sacrificarea grăsunului, pârjolirea lui, tranşare, până la prepararea lui şi aranjarea meselor. Odată cu introducerea normelor europene, o parte dintre participanţi au adus cu ei şi asomatoare pe care le folosesc înainte de a apela la cuţit, pentru a cruţa astfel porcul de durere.

Pentru a da şi mai multă culoare evenimentului, participanţii au venit îmbrăcaţi şi cu costume naţionale din zona pe care o reprezintă şi vor bea şi servi ţuică în unghii de porc sterilizate, cel puţin unii dintre ei.

Subiecte pe aceeași temă



Adaugă părerea ta

  • Connect
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
print


Iti place noua modalitate de votare pe Realitatea.net?