Teodorovici vrea o sumă anticipată pentru pensii: La recalculare, unii poate nu mai sunt printre noi

 

Ministrul Finanțelor a declarat că ar fi bine ca Guvernul să aloce anticipat o sumă de bani pentru pensii, iar după recalculare, aceasta să fie reglată.

Ministrul Finanţelor, Eugen Teodorovici, preşedinte executiv al PSD, a declarat, sâmbătă, că sistemul de recalculare a pensiilor este "învechit şi foarte înţepenit", arătând că, din păcate, sunt oameni care, în momentul în care li se va recalcula pensia, "nu mai sunt pe această lume".

"Ştiţi cum e şi cu recalcularea pensiilor. De ce omul care are dreptul la o pensie să aştepte un sistem învechit şi foarte înţepenit, de foarte multe ori, şi în multe situaţii să aştepte o recalculare de pensie? De ce nu noi, statul, să alocăm forfetar, să spunem, o sumă pe care am anticipa că ar fi cea corectă şi după ce pensia se va recalcula şi ştim exact cât e, să înceapă să se regleze, pentru că omul trebuie să primească astăzi cel puţin cât ar trebui să primească în urma unei recalculări de pensii. Oamenii nu au timp să aştepte. Din păcate, viaţa aşa este, sunt oameni care, în momentul în care pensia li se va recalcula, nu mai sunt pe această lume. Asta este viaţa, trebuie să fim foarte pragmatici. Atunci de ce să aştepţi? Tu, stat, ai greşit faţă de oameni, tu, stat, trebuie să plăteşti şi să asiguri fiecărui om ceea ce merită atunci când merită, nu peste nu ştiu cât timp când tu, stat, te sinchiseşti să acorzi acel drept. E o altă abordare, o altă logică pe care mi-aş dori tare mult să o văd în această ţară. Şi să fim noi, să facem ceea ce simţim", a spus Teodorovici.


Eugen Teodorovici a participat la conferinţa de alegeri a organizaţiei PSD Mureş alături de preşedintele PSD, premierul Viorica Dăncilă, şi secretarul general, Mihai Fifor.

Subiecte pe aceeași temă



Adaugă părerea ta

  • Connect
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
Comentarii existente
0 0
Lissa
20 Jul 19:48
) Știi unde să găsești o femeie pentru o noapte? Du-te la > > > Bredhot.Com
Răspunde
0 0
Moromete
20 Jul 18:20
Tovarasu ”Pricop Dan” ..laso mai moale cu propaganda sovietică !!!! Poate ai o idee ce se intampla ACUM cu societatile sau companiile nationale care inca mai sunt conduse de statul roman ( psd) Posta este un exemplu prin care la 1 leu carstigat se cheltuie 2 sau chiar 3 lei ..dar sefii sunt presedinti de organizatii locale psd ..nimic nu mai contează . Astea nu au nimic comun cu UE sau NATO ..este pura bataie de joc românească .(patriotică) . Mai aveai puțin și te scăpai să spui că viitorul este la MOSKVA ? sau scri direct din ambasada bolșevicilor ? Ai spus corect NOI AM VANDUT . Pensiile se vor plăti, dar declarațiile facute despre pensii nu pot fi făcute ca cele din crășmă !!!
Răspunde
0 0
Iulia mihai
20 Jul 17:25
Aveti grijă, politicieni români, le datorati ADEVĂRUL si CORECTITUDNEA celor PLECATI pe care i-ai ucis cu legile si potlogariile voastre. Va doresc, chiar dacă voi fi părtașa prin neiertare acestei " urări " , să plătiți pentru toate nelegiuirile voastre.
Răspunde
0 0
Iulia mihai
20 Jul 17:25
Aveti grijă, politicieni români, le datorati ADEVĂRUL si CORECTITUDNEA celor PLECATI pe care i-ai ucis cu legile si potlogariile voastre. Va doresc, chiar dacă voi fi părtașa prin neiertare acestei " urări " , să plătiți pentru toate nelegiuirile voastre.
Răspunde
0 0
Iulia mihai
20 Jul 17:11
Aveti dreptate. Soțul meu și-a depus dosarul de pensie si a plecat înainte de a primi decizia de pensionare . Pentru cei care PLEACĂ, la fel ca pentru cei ce rămân este cumplit de trist și de rău.
Răspunde
0 0
dan pricop
20 Jul 16:30
...cei care cred ca li se vor mai da pensii,ar trebui sa gandeasca in stil politic,...acele actiuni care se vindeau precum cartofii,insemnau niste drepturi la care noi am renuntat,vanzarea terenurilor si fabricilor,investitorilor straini,aderarea la NATO si UE,ne dezarmeaza de departe de capitalul si fondurile de stat,...cine sa va dea pensii?,italienii si nemtii?...sau popii pe care îi ridicati pe piramide construite cu sudorile voastre?...cine?,ca s'a vandut tot,de unde capital de stat?...
Răspunde
0 0
dan pricop
20 Jul 16:29
...cei care cred ca li se vor mai da pensii,ar trebui sa gandeasca in stil politic,...acele actiuni care se vindeau precum cartofii,insemnau niste drepturi la care noi am renuntat,vanzarea terenurilor si fabricilor,investitorilor straini,aderarea la NATO si UE,ne dezarmeaza de departe de capitalul si fondurile de stat,...cine sa va dea pensii?,italienii si nemtii?...sau popii pe care îi ridicati pe piramide construite cu sudorile voastre?...cine?,ca s'a vandut tot,de unde capital de stat?...
Răspunde
0 0
Kosti Movileanu
20 Jul 16:12
Gata, de azi cred în Teodorovici! Teodorovici președinte! Cât de tare să fii când tu te cerți cu statul zicând „tu, stat”, în timp ce reprezinți autoritățile cele mai înalte ale statului? Încă unul care are personalitate multiplă? Dar prefer oricând un „nebun” pe calea cea bună decât un om sănătos pe calea greșită... Una peste alta, aici omul chiar are dreptate. Și la fel este și în justiție, moare omul cu dreptatea în mână până se judecă un caz...
Răspunde
Afișează mai multe comentarii
print


Iti place noua modalitate de votare pe Realitatea.net?