Teodorovici dă asigurări că România se încadrează în ținta de deficit bugetar de 3%

 

Eugen Teodorovici, ministrul Finanţelor Publice, a spus, marţi, într-o declaraţie de presă, că deficitul bugetar la finele lunii octombrie este la nivelul de 2,2% din PIB, astfel că România se va încadra în ţinta de 3% din PIB, în acest an.



Valoarea acestui deficit este de 21 de miliarde de lei, a mai precizat Eugen Teodorovici, ministrul Finanţelor Publice, marţi, în declaraţia de presă.

Ministrul Finanţelor Publice a subliniat că România se va încadra în ţinta de deficit, astfel că nu există riscul de a intra în procedura de deficit excesiv.

„La nivel european vor fi astfel de măsuri, pentru că ei au spus cei de la Comisie că trebuie luate astfel de măsuri. Este posibil, procedural, Comisia se spună ţara sau ţările X sau Y n-au luat astfel de măsuri, trebuie să ia astfel de măsuri şi se va vedea în bugetul pe 2019”, a explicat Teodorovici.

Eugen Teodorovici, a declarat că o decizie privind data majorării salariului minim pe economie este în curs şi va fi luată în Guvern în următoarele zile, adăugând că data care este cea mai aproape de o astfel de decizie este 1 ianuarie 2019.


"Este o decizie în curs şi am spus că erau cele două date, 1 decembrie şi 1 ianuarie, şi se va lua o decizie în Guvern în următoarele zile", a declarat Eugen Teodorovici, marţi, la Parlament.

Teodorovici a precizat că data care este cea mai aproape de o astfel de decizie este "1 ianuarie 2019, pentru salariul minim pe economie".

Ministrul Finanţelor Publice a participat, marţi, la Parlament, la o dezbatere privind învăţământul universitar dual. 

Subiecte pe aceeași temă



Adaugă părerea ta

  • Connect
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
print


Iti place noua modalitate de votare pe Realitatea.net?