Tensiunile explodează. Iranul ”a doborât” o dronă SUA. O rachetă a lovit Arabia Saudită

 

Gardienii Revoluţiei iraniene au anunţat că au doborât joi "o dronă spion americană" care a încălcat spaţiul aerian al Republicii Islamice, potrivit televiziunii de stat iraniene, citată de France Presse. În paralel, o rachetă a lovit o uzină din Arabia Saudită. 

Gardienii "au doborât o dronă spion americană care s-a infiltrat deasupra provinciei de coastă Hormozgan din sudul ţării", a declarat Press TV, canalul de ştiri în engleză al televiziunii de stat.

Aparatul, un model Global Hawk (al producătorului american Northrop Grumman), "a fost doborât de forţele aeriene" lângă Kouh-e Mobarak, în apropiere de portul Jask, "după ce a violat spaţiul aerian iranian", a adăugat canalul.

Anunțul șoc făcut de Iran. Statele Unite sunt în alertă

Televiziunea de stat nu a arătat dimineaţă devreme imagini ale aparatului distrus.

Armata SUA a reacționat rapid anunțând că nicio aeronavă americană nu a violat spațiul aerian iranian.

”Nicio aeronavă americană nu opera în spațiul aerian al Iranului azi”, a precizat Bill Urban, un purtător de cuvânt al US military's Central Command.

Incidentul are loc într-un context de tensiuni exacerbate între Iran şi Statele Unite, care au anunțat zilele trecute trimiterea de trupe suplimentare în Orientul Mijlociu.

Armata americană şi-a intensificat acuzaţiile miercuri împotriva Iranului, făcându-l responsabil pentru atacul asupra unuia dintre cele două tancuri petroliere lovite de explozii pe 13 iunie în Marea Oman.

Desfășurare militară copleșitoare a SUA în Orientul Mijlociu, mesaj pentru Iran

Teheranul a negat orice implicare în aceste atacuri, sugerând că Statele Unite recurg la acuzaţii pentru a justifica folosirea forţei împotriva Republicii Islamice. Provincia Hormozgan se învecinează cu Strâmtoarea Ormuz.

Atac cu rachetă în Arabia Saudită

În acest context tensionat, o uzină electrică din provincia Jizan, sud-vestul Arabiei Saudite, a fost lovită de o rachetă.

Racheta a fost lansată din Yemen, de forțele armate ale rebelilor Houthi, sprijiniți de Iran.

Atacurile lansate din Yemen asupra țintelor saudite s-au intensificat în ultimii ani.

Subiecte pe aceeași temă



Adaugă părerea ta

  • Connect
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
Comentarii existente
0 0
ion popescu
21 Jun 17:29
Ion Popescu
„„ Gardienii Revoluţiei din Iran susţin că drona militară americană ar fi pătruns în spaţiul aerian iranian, dar Comandamentul Central din SUA (CENTCOM) susţine că aparatul de zbor se afla în spaţiul aerian internaţional, deasupra Strâmtorii Hormuz. ””
Pe cine sa crezi ?
Dupa diluviul de minciuni americane din ultimii vreo 30 de ani ... dupa parerea mea .... oricine este mai credibil decat americanii .
Răspunde
Afișează mai multe comentarii
print


Iti place noua modalitate de votare pe Realitatea.net?