Tăriceanu susține suspendarea lui Iohannis, dar crede că nu sunt destule voturi pentru inițierea ei

Președintele Senatului Călin Popescu Tăriceanu s-a declarat de acord cu suspendarea președintelui Klaus Iohannis și spune că a vorbit deja cu partenerul său de coaliție, Liviu Dragnea. 



"Chiar vineri am avut o discuţie cu dl Dragnea pe acest subiect, iar răspunsul meu e foarte clar, l-am spus şi domnului Dragnea, nu am nimic de ascuns, nu facem politică în secret. Prin urmare, voi susţine o decizie a coaliţie care urmează să demareze un proces de suspendare, o procedură de suspendare. Din păcate, în România nu există instrumente intermediare de sancţionare a unor nereguli, derapaje la nivelul preşedintelui României. Există o armă care e devastatoare, care este suspendarea, şi de aceea în trecut mi-am exprimat reţinerile. Însă ALDE apără drepturile şi libertăţile cetăţenilor, şi sigur decizia CCR de a o revoca pe Kovesi nu e o decizie care să ne lase indiferenţi şi aşteptarea noastră este ca preşedintele să pună în aplicare această dezicie. De aceea, în condiţiile în care preşedintele refuză în continuare să ia această decizie, se pune problema declanşării unei procedure de suspendare", a declarat Călin Popescu Tăriceanu, la România TV.

Acesta a mai spus că în zilele următoare va avea loc o discuţie în coaliţie în care se va decide.

"În acelaşi timp, şi mi-am exprimat îngrijorarea şi in cadrul coaliţiei, se pare că nu sunt suficiente voturi pentru a iniţia acest demers, pentru că mulţi parlamentari au plecat în vacanţă, dar sigur că eu sper ca toată măsurile necesare să fie luate de către majoritate şi atunci sigur că odată cu obţinerea unei situaţii clare privind prezenţa putem să discutăm mai departe care sunt paşii care trebuie urmaţi", a mai spus Tăriceanu.

Şedinţa coaliţiei de luni, în care urma să de discute despre suspendarea lui Ioahnnis nu vor mai totuși loc, potrivit lui Codrin Ştefănescu.

Și asta pentru că chiar Tăriceanu a plecat în concediu, iar conducerea Senatului va fi asigurată de luni până miercuri, inclusiv, de Adrian Țuțuianu.

Pe de altă parte, Liviu Dragnea nu se lasă: la ora 14.00 ar urma să fei o ședință a conducerii PSD în care se va dezbate suspendarea.

Subiecte pe aceeași temă



Adaugă părerea ta

  • Connect
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
print


Iti place noua modalitate de votare pe Realitatea.net?