Sute de credincioşi au format cozi pe Dealul Mitropoliei

 
Foto: Realitatea TV
Foto: Realitatea TV
30.000 de pelerini au trecut pe la Dealul Mitropoliei, să se închine la moaştele celor şase sfinţi depuşi la Patriarhie.

În prima noapte de pelerinaj la Patriarhie, sute de oameni au îndurat frigul ca să ajungă la raclele cu moaştele a şase sfinţi. Faţă de alţi ani, organizarea a fost mult mai bună, iar credincioşii au aşteptat cel mult trei ore până să se închine la moaştele sfinţilor. Voluntarii de la Crucea Roşie au fost tot impul lângă pelerini, gata să îi ajute cu ceaiuri calde sau medicamente.

După miezul nopţii, pe Dealul Mitropoliei, oamenii au înaintat mult mai repede spre raclele cu moaşte. "Foarte bine, faţă de anul trecut când am stat 22 de ore şi jumătate. Anul ăsta nu cred că am stat două ore, am stat foarte puţin", a afirmat un pelerin.

Mulţi părinţi şi-au adus şi copii să se închine. "Îi mulţumim pentru ce ne-a dat şi ne rugăm să ne dea în continuare sănătate", a declarat un alt pelerin.


"Cam 60 de persoane au avut nevoie de ceaiuri calde la corturile Crucii Roşii şi au stat la corturi să se încălzească. În rest, Crucea Roşie a distribuit pe toată lungimea cozii ceaiuri calde. Nu a fost niciun leşin, doar probleme cu frigul", a spus Iulian Bobîrnea, voluntar Crucea Roşie.  

Credincioşii se mai pot închina la moaştele sfinţilor de la Patriarhie până joi, 29 octombrie.

Subiecte pe aceeași temă



Adaugă părerea ta

  • Connect
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
print


Iti place noua modalitate de votare pe Realitatea.net?