În Bucureşti vremea va fi predominant frumoasă şi normală din punct de vedere termic, astfel că la amiază termometrele vor indica aproximativ 6 grade cu plus. Cerul va fi variabil, mai mult senin, iar vântul va sufla în general slab.
La munte vremea se menţine predominant frumoasă şi devine apropiată de normalul termic al acestei date. La amiaza vor fi : 6 grade la Stâna de Vale, 5 la Sinaia, Predeal şi Păltiniş, 2 la Semenic şi minus 2 grade pe Vârful Toaca din masivul Ceahlău. Cerul va fi mai mult senin, iar vântul va sufla slab şi moderat. Dimineaţa şi noaptea, pe văi şi în depresiuni, izolat va fi ceaţă. Încălzirea vremii continuă şi în weekend, aşa că valorile termice le depăşesc pe cele normale pentru această dată. Aspectul vremii va fi frumos, iar vântul nu va trece de moderat. Totuşi, duminică către seara cerul se va înnora în Carpaţii Meridionali şi Orientali, astfel că noaptea, izolat, va fulgui. Pe văi şi în depresiuni, dimineaţa şi noaptea, izolat se va aşterne ceaţă. Stratul de zăpadă măsoară 188 cm la Bâlea Lac, 71 de cm în Sinaia şi Buşteni, 70 cm în Păltiniş şi pe Vârful Omu şi 55 cm la Predeal.
În regiunile intracarpatice masa de aer mai cald şi prezenţa soarelui pe aproape tot parcursul zilei saltă valorile maximelor peste mediile climatice speficice mijlocului de februarie, astfel că la amiază vor fi 8...9 grade în Banat, 7 la Arad, Oradea şi Baia Mare, 4 la Cluj Napoca şi Sibiu, 5 la Braşov şi 4 la Miercurea Ciuc.
Încă o zi cu soare în sudul ţării, dar dimineaţa în zonele joase de relief va fi ceaţă. Şi aici valorile diurne ale temperaturii mai cresc, în special în zonele de deal unde vor fi 8...9 grade. La şes, maximele sunt ceva mai mici, dar normale pentru data din calendar: 5 grade la Drobeta Turnu Severin, 4 la Craiova, 6 la Giurgiu, Călăraşi şi Slobozia.
În Dobrogea câţiva nori dimineaţa şi izolat ceaţă, dar în restul zilei, soare. 6 grade la amiază la Tulcea şi 4 la Constanţa, valori normale pentru această dată.
Vreme predominant însorită şi în Moldova. Maximele cresc şi aici cu câteva grade faţă de ieri: 5 grade la Suceava şi Iaşi, 4 în Bacău şi 6 la Focşani şi Galaţi.
VREMEA PE 2 ZILE
Sâmbătă maximele cresc, astfel că se vor situa peste mediile multianuale specifice perioadei, în special în vestul ţării. Norii apar doar în Dobrogea, unde izolat va ninge slab. Vântul va sufla slab până la moderat. Temperaturile maxime pornesc de la 2…3 grade în Oltenia şi se opresc la 10 grade la Timişoara şi Baia Mare, poate chiar 11 în Dealurile de Vest. Dimineaţa, în zonele joase de relief, în special din sud şi est, va fi ceaţă.
Se mai încălzeşte puţin şi în capitală sâmbătă. Ziua începe cu condiţii de ceaţă şi minus 4 grade, iar la amiază vor fi în jur de 7 grade cu plus. Cerul va fi variabil, iar vântul va sufla în general slab.
Duminică în regiunile intracarpatice, vremea se menţine frumoasă, cu soare aproape toata ziua, în timp ce în sudul şi estul ţării vor fi înnorări temporare şi izolat, burniţă şi fulguieli. Vântul va avea unele intensificări în sudul Banatului. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 1 şi 5 grade în Oltenia, Muntenia, Dobrogea şi jumătatea de sud a Moldovei şi între 6 şi 10 grade în rest, poate chiar mai mult în Dealurile de Vest. Dimineaţa şi din nou seara, local în regiunile extracarpatice şi izolat în rest, va fi ceaţă.
În Bucureşti dumincă va fi mai puţin soare decât sâmbătă, iar vântul mai prinde ceva putere. Dimineaţă tot în jur de minus 4 grade şi ceaţă, iar la amiază aproximativ 4 grade cu plus.