Ultimele Stiri· 1 min citire

Zeci de case din comuna Călățele, județul Cluj, au fost inundate

Zeci de case din comuna Călățele, județul Cluj, au fost inundate

Zeci de case din comuna Călățele, județul Cluj, au fost inundate

Publicat3 iul. 2009, 05:44
Actualizat10 iul. 2009, 14:00
SursăRealitatea TV

Circa 60 de case, mai multe drumuri și o fermă de vaci din comuna Călățele au fost inundate de o viitură, produsăpe 3 iulie, din cauza unor ploi torențiale, potrivit primarului localității, Petru Toadere.

"Am avut azi dimineață o viitură, a afectat jumătate din Călățele, cam 50-60 de case, drumul național care trece prin comună, drumurile comunale, câteva sunt rupte. A fost o rupere de nori între 6.00 și 8.00 dimineața și a venit mai apoi o viitură cu pietriș și bolovani", a precizat primarul. Toadere a mai afirmat că se intervine cu utilaje proprii, motopompe și  buldoexcavatoare care aparțin comunității.

Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Județean penru Situații de Urgență, Adrian Sasu, a declarat că la Călățele o autospecială și o motopompă și trei subofițeri de la unitatea din Huedin, ajută la gestionarea situației. "Avem 20 de subofițeri pergătiți să intevină, din Huedin, iar la fața locului se află și inspectorul șef, domnul Vasile Șomlea (n.red. - inspectorul șef al ISU Cluj)", a afirmat Sasu.

Subprefectul de Cluj, Mircea Jorj, a declarat că din informațiile sale apa este în scădere. "Eu acum mă deplasez în zona respectivă, dar din informațiile mele apa este în scădere", a afirmat subprefectul. 

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News

Mai multe știri din Ultimele Stiri