Ultimele Stiri· 2 min citire

Zarko Sesum a fost externat din spital, iar Ivan Pesici are nevoie de transplant

Zarko Sesum a fost externat din spital, iar Ivan Pesici are nevoie de transplant

Zarko Sesum a fost externat din spital, iar Ivan Pesici are nevoie de transplant

Publicat13 feb. 2009, 15:01
Actualizat14 feb. 2009, 02:23

Vești bune pentru unul dintre handbaliștii implicați în incidentul în care și-a pierdut viața Marian Cozma. Sârbul Zarko Sesum a fost externat din spital după ce starea sa de sănătate s-a îmbunătățit.

Sesum, rănit grav în incidentul care a provocat moartea lui Marian Cozma, a suferit o intervenție cirurgicală la osul zigomatic în urma căruia medicii nu au reușit să-i salveze ochiul stâng. Recuperarea sârbului va mai dura două-trei luni.

Celălat handbalist rănit sâmbăta trecută în clubul din Veszprem, croatul Ivan Pesici rămâne în spital. Totuși starea acestuia s-a îmbunătățit, portarul fiind scos de la terapie intensivă. După câteva zile de comă indusă artificial, lui Pesici i-a fost extirpat un rinichi și are nevoie de transplant.

Handbalistul Marian Cozma a fost înmormântat vineri la Cimitirul Pipera din București în prezența a peste 1.000 de oameni care l-au condus pe sportiv pe ultimul drum.

Pivotul echipei Veszprem, Marian Cozma, a murit sâmbătă noapte după ce a fost înjunghiat mortal în zona inimii. Handbalistul român se afla într-un club din Ungaria, unde sărbătorea alături de coechipierii săi nașterea copilului unuia dintre aceștia. La un moment dat s-a iscat un scandal cu un grup de persoane de etnie rromă, în urmă căruia Cozma a fost înjunghiat în zona inimii, iar alți doi colegi au fost grav răniți. Marian Cozma a murit în drum spre spital, în timp ce Zarko Sesum a suferit mai multe fracturi craniene, iar Ivan Pesic a fost înjunghiat în zona rinichilor.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News

Mai multe știri din Ultimele Stiri