Ultimele Stiri· 2 min citire

WWF: Aproape un sfert din populația lumii este amenințată de inundații, după topirea ghețarilor

WWF: Aproape un sfert din populația lumii este amenințată de inundații, după topirea ghețarilor

WWF: Aproape un sfert din populația lumii este amenințată de inundații, după topirea ghețarilor

Publicat2 sept. 2009, 12:58
Actualizat2 sept. 2009, 23:59
SursăNewsIn

Aproape un sfert din populația lumii este amenințată de inundații, ca urmare a topirii ghețarilor din regiunea arctică, au avertizat reprezentanții World Wide Fund for Nature (WWF), într-un raport publicat miercuri, susținând că nivelul oceanelor ar putea crește cu mai mult de un metru până în 2100.

În prezent, potrivit raportului "Arctic Climate Feedbacks: Global Implications", regiunea arctică se încălzește de două ori mai rapid decât pământul în ansamblu, ceea ce reprezintă o amenințare pentru întreaga planetă.

Pe de altă parte, pierderile masive de gheață vor influența circulația atmosferică și vremea din zona arctică și din împrejurimi. Astfel, temperaturile și precipitațiile din Europa și America de Nord vor suferi modificări drastice, afectând agricultura, pădurile, precum și rezervele de apă.

În plus, solurile înghețate din regiunea arctică stochează dublul cantității de CO2 din atmosferă. Dacă procesul de încălzire continuă, suprafețele se vor subția tot mai mult și vor elibera cantități mari de carbon, sub formă de CO2 și metan - un gaz cu efect de seră foarte puternic. De altfel, nivelul metanului din atmosferă a crescut deja considerabil în ultimii ani, principala cauză fiind încălzirea tundrei arctice.

WWF s-a aliat cu mai multe organizații de mediu din lume și a realizat o schemă de tratat pentru conferința de la Copenhaga, prin care s-ar putea reduce emisiile de dioxid de carbon, până la un nivel care ne-ar ține departe de efectele negative ale încălzirii globale.

"Trebuie să ținem cont de aceste semnale din regiunea arctică și să facem tot posibilul ca la Copenhaga să obținem un acord care să limiteze emisiile de gaz cu efect de seră", a precizat directorul general al WWF International, James Leape.

În luna decembrie, reprezentanți din 191 de țări se vor reuni la Copenhaga pentru ultima rundă de negocieri privind un nou acord global de reducere a emisiilor. Acordul aflat în vigoare - protocolul de la Kyoto - va expira peste 3 ani, în decembrie 2012. Negocierile de la Copenhaga ar urma să ratifice un nou tratat de climă care să fie aplicat începând cu 2013.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News

Mai multe știri din Ultimele Stiri