Deși Kaka a declarat că nu este interesat de oferta celor de la City, gruparea engleză afirmă că tranzacția nu a căzut. În condițiile crizei financiare mondiale, oferta-șoc a șeicilor, 100 de milioane de lire sterline pentru Ac Milan, i-ar putea determina pe italieni să-i dea drumul starului brazilian. Fostul "Balon de Aur" trebuie convins însă serios, pentru că nu vrea să se despartă de Milano, în ciuda salariului astronomic oferit de City.
Manchester City insistă pe faptul că transferul secolului, brazilianul Kaka de la Ac Milan, nu a căzut. Managerul grupării engleze, Mark Hughes, a contestat declarațiile din presa internațională, care infirmau transferul lui Kaka.
"Am văzut acele declarații, dar trebuie să țineți cont de faptul că cei care au vorbit nu-l reprezintă nici pe proprietarul nostru (șeicul Mansour), nici pe președinte (Khaldoon Al Mubarak). Aceste persoane nu ar trebui să vorbească, pentru că spun doar neadevăruri. Negocierile sunt în curs, nu s-a finalizat nimic. E imposibil să spunem deocamdată dacă transferul se va finaliza sau nu, dar o să facem public totul când va fi ceva de spus", a declarat Hughes, în "The Sun".
Antrenorul lui Manchester City a recunoscut că a fost implicat în discuțiile privind transferul lui Kaka și că sprijină total mutarea brazilianului pe Eastlands.
Președintele executiv al echipei Manchester City, Garry Cook, și brokerul Kia Joorabchian s-au întâlnit marți seara cu vicepreședintele lui AC Milan, Adriano Galliani, și i-au făcut o ofertă record, conform publicației "The Sun". Potrivit presei engleze, Milan ar avea de câștigat 100 de milioane de lire, iar brazilianul Kaka ar băga în buzunar alte aproape 75 de milioane pentru un contract de cinci ani, adică 15 milioane pe sezon (280.000 pe săptămână).
Vezi aici o demonstrație de virtuozitate a brazilianului Kaka. Jucătorul lui AC Milan jonglează cu două mingi!