Prim-vicepreședintele PD-L Adriean Videanu spune că a plecat în concediu cu aprobarea lui Emil Boc și a negat că ar exista o decizie care le interzice liderilor sau miniștrilor PD-L să-și ia concedii în cursul acestei veri.
Întrebat de ce a încălcat decizia Biroului Permanent Național al PD-L prin care membrilor conducerii democrat-liberale li se interzice să plece în concediu până după alegerile prezidențiale, Videanu a susținut că această decizie nu există, iar concediul i-a fost aprobat chiar de către Emil Boc.
"Nu a existat o decizie a BPN pe această temă. Eu am plecat legal și scurt. Am avut aprobarea președintelui patidului și primului-ministru Emil Boc", a afirmat Videanu.
Pe 27 iulie, președintele PD-L s-a declarat iritat de absențele lui Mircea Geoană de la ședințele coaliției, dându-i drept contraexemplu pe miniștrii democrat-liberali despre care a spus că nu-și vor lua vacanță în această vară.
Democrat-liberalul a precizat că aceste nemulțumiri le-a exprimat și în fața delegației PSD care a participat la ședința coaliției de acum o săptămână, însă Boc a fost din nou iritat de absența lui Geoană. "Domnul Geoană n-a fost de față. Cu cine să discut? Aștept să se întoarcă... Nu știu unde e plecat", a spus primul-ministru, precizând că el și miniștrii PD-L nu-și vor lua concedii pe timpul verii. "Am constatat că președintele PSD are alt program. Nu pot să aștept ca partenerii noștri să vină din concediu ca să se ia decizii", a apreciat Emil Boc.
Vicepreședintele PD-L, deputatul Ioan Oltean, a declarat, pe 3 iulie, că cei 33 de membri ai Bir-oului Permanent Național (BPN) al PD-L nu au voie să-și ia concedii până după alegerile prezidențiale, decizia fiind luată la nivelul acestei structuri de conducere cu "largă majoritate".Oltean a spus că este mai importantă campania electorală pentru alegerile prezidențiale, măsura urmând să fie aplicată și în teritoriu, însă mai puțin drastic.
"La nivelul Biroului Permanent Național este o interdicție totală. Membrii BPN nu au voie să plece în concediu în perioada iulie-noiembrie. Toată lumea merge în concediu după ce vom câștiga alegerile, Președinția României. Ne odihnim prin muncă. A fost o decizie unanim acceptată, prin consens, cu largă majoritate", a declarat Ioan Oltean.