„Prima Casă” îşi are deja rezervat locul de program minune în guvernarea bicefală pe care o are acum România. Nu pentru că a reuşit să aducă la un consens oficialii Guvernului, ai bancherilor şi ai BNR şi, cu siguranţă, nu pentru că se anunţă, pentru a nu se ştie câta oară, salvarea unei anumite categorii de români din faţa crizei sau a condiţiilor economice bine ştiute.
Nu. Va rămâne în istorie drept un exemplu rarisim de program social destinat mai ales celor cu bani. În numai o săptămână, programul şi-a schimbat beneficiarii: de la cei care vor o primă locuinţă, aşa cum a anunţat premierul, la cei care mai vor una, indiferent câte au mai avut. Iniţial era vorba despre cei care nu au avut niciodată posibilitatea de a-şi cumpăra o casă, sau, dacă au avut-o, nu au profitat de ea.
Ministrul Finanţelor are însă o altă viziune. După cum spune el, faptul că ai mai avut sau nu o casă nu contează atât timp cât atunci când intri în program nu eşti proprietarul niciunei locuinţe. Nu se va uita nimeni dacă cel care vrea să profite de garanţia statului şi de superdobânzile băncilor a avut vile în buricul târgului. Nu. Va fi de ajuns ca în acel moment să nu aibă o casă pe numele său, dovada fiind o declaraţie pe propria răspundere, contrasemnată de un notar.
Apare astfel posibilitatea ca banca să aibă de ales între un proaspăt absolvent de facultate care vrea să îşi cumpere o garsonieră de maximum 60.000 de euro şi un prosper om de afaceri care vrea un penthouse de 350.000 de euro în Băneasa. Pe cine va alege banca? Pe cel care abia poate plăti rata, cu menţiunea că suma este garantată integral de stat, sau pe cel care îşi permite să plătească împrumutul şi în două luni şi vrea doar să profite de superoferta Finanţelor şi a bancherilor? Răspunsul îl dă tot ministrul de Finanţe.
