Victor Ponta, ministrul pentru Relația cu Parlamentul, a afirmat în emisiunea Realitatea Zilei că 90% din cei prezenți Biroul Permanent Național de luni au fost împotriva candidaturii Laviniei Șandru, nu doar Ion Iliescu. "Eu mă dau exemplu pe mine, dar au mai fost și alții", a spus Ponta.
"Când faci o listă de partid, pornești de la oamenii tăi, de la cei care au fost până acuma, de la cei acceptați de PES. Apoi, Lavinia a fost singura care la congresul de la Sao Paulo a votat împotriva intrării PSD-ului în Internaționala Socialistă. Cam toată lumea a zis hai să facem o listă de PSD-iști și dacă trebuie mai aducem și alții, cu plăcere. Și, la fel, cred că au făcut și PNL-iștii și PD-iștii", a declarat Victor Ponta.
Ponta a spus că singura organizație care a susținut candidatura Laviniei Șandru a fost cea de la Bistrița al cărei lider Radu Moldovan a spus că, la locale, Șandru a obținut 8% din voturi. "A fost un argument electoral strict local pe care eu l-am înțeles", a adăugat ministrul pentru Realația cu Parlamentul.
Acesta a respins ideea că susținerea candidaturii lui Șandru avea la bază o înțelegere între Mircea Geoană și Cozmin Gușă: "Nu cred că Mircea Geoană are nevoie de o pilă la organizațiile din Ardeal pentru a fi susținut. El este susținut oricum. Și în Oltenia și în Ardeal și în Moldova".
Victor Ponta a spus că, în opinia sa, candidatura Elenei Băsescu e un element de culoare la aceste alegeri, care "nu va modifica nimic". Ponta a criticat ideea de "independent" care în prezent se regăsește pe listele unui partid. El a dat exemplu patru candidați ai PD-L care, înainte, se declarau independenți și acum candidează pe listele PD-L-ului. "Doamna Macovei s-a declarat independentă, dar de fapt ea a fost mereu în PD, acum doar și-a scos haina de independent. De ce ne mințim și ne păcălim cu independenții?", a adăugat Ponta.
Legat de independența unui ministru, Victor Ponta a spus că actualul ministru al Justiției, Cătălin Predoiu, "nu va putea face nimic dacă nu va avea sprijinul unei organizații politice, nu cred în povestea asta". "Dacă vrea să aibă eficiență, va trebui să intre într-un partid", a concluzionat Ponta.
Citește și
PSD va decide joi componența listei de candidați pentru alegerile europarlamentare
Lavinia Șandru: Ion Iliescu i-a făcut un mare serviciu lui Băsescu prin respingerea mea