Proprietarii de câini nu pot fi obligați să-i sterilizeze, așa cum prevede un proiect de hotărâre al ediliilor bucureșteni, pentru că nu există prevederi legale în acest sens, a declarat, luni, în cadrul unei dezbateri publice, prim vicepreședintele Colegiului Medicilor Veterinari, Viorel Andronie.
Acesta a mai precizat că identificarea și sterilizarea câinilor trebuie făcută doar de cabinetele medicale veterinare autorizate în acest sens, după cum prevede legea, ale cărei stipulări însă nu se regăsesc în proiectul de hotărâre al primăriei.
Hotărârea prin care proprietarii de câini ar putea fi obligați să-i înregistreze și să-i sterilizeze prevede, printre altele, crearea unei baze de date, identificarea stăpânilor, obligativitatea ca aceștia să-și sterilizeze câinii și, în final, amendarea celor care nu se conformează.
Proiectul municipalității prevede că toți bucureștenii vor fi obligați să-și sterilizeze câinii și pisicile și să le implanteze microcip de identificare, iar nerespectarea acestor norme va fi sancționată cu amendă de până la 700 de lei.
De asemenea, locuitorii Capitalei trebuie să-și înregistreze câinii și pisicile în vârstă de peste șase luni într-o bază unică de date a Administrației pentru Supravegherea Animalelor fără Stăpân, direcție care va lua locul Administrației pentru Supravegherea Câinilor fără Stăpân și va fi denumită ASAS.
Potrivit aceluiași proiect de hotărâre, pentru a deține un animal de casă, bucureștenii vor trebui să îndeplinească următoarele condiții: indentificare prin microcip subcutanat, înregistrare în baza unică de date, existența unui carnet de sănătate și sterilizarea oricăror animale cu vârsta de peste șase luni.
Proiectul, propus de Direcția de Protecție a Mediului și Educație Eco-Civică din Primăria Capitalei, are ca obiect, potrivit inițiatorilor, "deținerea și controlul reproducției câinilor și pisicilor în Municipiul București".
Conform datelor organizațiilor neguvernamentale, în București sunt peste 30.000 de câini fără stăpân, concentrați în special în zona piețelor și a aglomerărilor de blocuri din cartiere. Zilnic, peste 100 de bucureșteni ajung la medic mușcați de câini, potrivit datelor statistice ale spitalelor din Capitală.
Conform unui sondaj Gallup Romania, 70% dintre bucureșteni se declară deranjați de prezența pe străzi a câinilor fără stăpân, iar aproape 90% dintre locuitorii Capitalei sunt de acord cu sterilizarea câinilor comunitari.