Chiar dacă au peste 40 de ani, se simt ca la 20 și au curajul să renunțe la haine pentru a demonstra că au ce arăta!
Cindy Crawford, în vârstă de 43 de ani, a participat la o ședință foto pentru numărul din aprilie al revistei Allure, în ipostaze extrem de sexy: "Nu am pretenția să arăt ca la 23 de ani. Recunosc că am celulită, însă am 43 de ani și am născut de două ori.", a mărturisit supermodelul.
Fosta soție a lui Brad Pitt, Jennifer Aniston a pozat goală pentru coperta revistei GQ. Hugh Hefner a declarat că actrița, în vârstă de 40 de ani, are toate calitățile pentru a apărea în paginile revistei Playboy. "Cred doar eu sau Jennifer Aniston este din ce mai sexy? Nu am privit-o niciodată în această lumină!"
Pamela Anderson, bomba sexy a Americii a apărut goală-pușcă și a dansat câteva minute, la o petrecere privată organizată în cinstea fondatorului Playboy. Iar asta la vârsta de 40 de ani, pe care, nu o arată.
La vârsta la care alte femei ajung bunici, Sharon Stone apare într-o formă spectaculoasă, pe coperta celebrei reviste Paris Match. Pătimașa actriță, de 51 de ani, a pozat cu sânii goi.
Nici româncele nu sunt mai prejos. Chiar dacă are 41 de ani, frumoasa Tania Budi nu este lipsită de îndrăzneală. Toamna aceasta frumoasa blondă a renunțat la inhibiții și la haine pentru paginile revistei Playboy.