Se pare că Vaticanul se pregătește să desființeze un tabu și să regularizeze situația preoților care au familii și copii. Cotidianul italian La Stampa scrie că la congregația clericală de la Vatican se discută posibilitatea ca preoților să le fie impus să-și recunoască copiii.
Biserica Catolică nu face acest lucru pentru a pune capăt ipocriziei și nici nu va însemna că va fi abrogată sacrosanta lege a celibatului ecleziastic, a cărei încălcare este considerată o greșeală foarte gravă a preoților, ci din considerente practice. Procesele de paternitate în care sunt implicați preoți încep să se înmulțească, îndeosebi în America de Sud, dar și în state europene ca Austria, Elveția sau Olanda.
Nu există cifre care să exemplifice amploarea fenomenului, dar înmuțirea proceselor este cauzată și de banalizarea testelor ADN. Amenințarea planează nu numai asupra imaginii bisericii și a preoților, ci și asupra averilor lor. Procesele sunt scumpe, au arătat-o cu prisosință problemele de pedofilie ale clerului din Statele Unite.
Preoții vor trebui să-și recunoască paternitatea în fața tribunalelor civile și să ceară să le fie recunoscute drepturile mamelor și copiilor, inclusiv cele legate de moșteniri. Copiii vor putea chiar să poarte numele de familie al taților.
Deși informația nu a fost confirmată de purtătorul de cuvânt al Vaticanului, se pare că măsura este în stadiu de proiect și constituie un pas înainte în transparența Bisericii Catolice.
Înainte de a face oficială informația, se pare că biserica vrea să găsească o modalitate de a delimita clar veniturile personale ale preoților, de cele obținute din profesia lor, care trebuie să intre în patrimoniul Bisericii.