Ultimele Stiri· 2 min citire

Vasile Turcu: Există pericolul ca Dinamo să se desființeze!

Vasile Turcu: Există pericolul ca Dinamo să se desființeze!

Vasile Turcu: Există pericolul ca Dinamo să se desființeze!

Publicat21 aug. 2009, 10:25
Actualizat21 aug. 2009, 10:31
SursăNewsIn

Acționarul "câinilor" spune că dacă echipa va fi exclusă un an sau doi din cupele europene, investitorii se vor feri să o mai finanțeze.

Dinamo se află într-un moment de cumpănă, poate cel mai delicat din existența sa de peste 60 de ani. În funcție de sancțiunea pe care o va primi din partea UEFA este pusă în pericol însăși existența echipei de fotbal.

Vasile Turcu, rămas  în acționariatul clubului la rugămințile lui Cristi Borcea, a tras un semnal de alarmă și a declarat agenției NewsIn: "Există pericolul ca Dinamo să se desființeze. Eu nu aș mai pune un ban, pentru ce? Să joc în Dinamoviada? Există pericolul desființării, cât de drag ți-ar fi un club, cine credeți că aruncă banul pe fereastră? De aici încolo nu mai suport această situație, pentru ce să mai dau bani acum sau să fiu aproape de jucători? Pentru ce, pentru ce? Dacă ne suspendă pentru un an sau doi, s-a terminat totul. Nici nu vreau să mă gândesc la decizia care se va lua de către UEFA, ferească Dumnezeu! Dacă ne suspendă, la ce să mai joci, să te afli în treabă?".

În viziunea lui Turcu, Nicolae Badea este vinovat de situație, pentru că a trecut cu vedere comportamentul neadecvat al unora dintre suporterii: "Trăiesc clipe urâte, sufăr pentru club, mai ales pentru ce s-a întâmplat cu huliganii ăia care au intrat pe teren. M-am certat cu toți suporterii, am zis bă, hai să-i stârpim, alții le luau apărarea... Întrebați-l pe Badea acum, că i-a scos de la pușcărie, acum să se ducă să răspundă! Trebuie să spunem adevărul în față. Era minutul 5 și deja mă înjurau suporterii. I-a pus cineva de la Peluza a II-a să mă înjure. Badea să dea explicații, eu n-am nicio calitate în acest sens".

În replică, președintele lui Dinamo a declarat agenției NewsIn: "Probabil că dezamăgirea rezultatului cu Slovan face ca fiecare să încerce să găsească o explicație. Tratez cu indiferență atacul lui Turcu, ce să fac, să dau explicații la afirmațiile unora sau altora? Poate e dorința unora ca Dinamo să se desființeze, dar nu e niciun pericol ca echipa să ajungă acolo".

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News

Mai multe știri din Ultimele Stiri