Ultimele Stiri· 2 min citire

Vasile Turcu: Andone ar fi redresat-o pe Dinamo!

Vasile Turcu: Andone ar fi redresat-o pe Dinamo!

Publicat13 oct. 2009, 12:18
SursăNewsIn

Acționarul grupării din Ștefan cel Mare regretă că "Fălcosul" este obligat să rămână la Al-Ahli și spune că de pregătirea echipei se vor ocupa Ion Marin și Cornel Dinu.

Vicepreședintele lui Dinamo, Vasile Turcu, a declarat agenției NewsIn că regretă faptul că Ioan Andone nu poate prelua echipa în acest moment, dar e încrezător că Ion Marin și Cornel Dinu pot conduce formația din Ștefan cel Mare la îndeplinirea obiectivelor.

"Știam că va avea probleme în ceea ce privește rezilierea contractului. El ne-a explicat de la început că totul depinde de conducerea arabilor și l-am înțeles. Atât noi, cât și el, am fost de bună credință. Andone e un om corect, asta apreciez la el. Mi-a spus că șeicul nu îl consideră vinovat pentru rezultatele slabe, fiindcă au fost alte probleme. Chiar dacă nu poate veni acum, el e bine primit oricând la Dinamo. E un dinamovist adevărat și un om de caracter de care avem nevoie", a spus Turcu.

Oficialul grupării bucureștene crede că "Fălcosul" era soluția perfectă pentru Dinamo, dar le acordă încredere totală lui Ion Marin și Cornel Dinu și spune că jucătorii trebuie să se mobilizeze. "Andone ar fi redresat echipa, dar acum îi avem pe Ion Marin și Cornel Dinu. Domnul Dinu e un specialist și, atât cât îl țin puterile, ne poate ajuta. Sunt dinamoviști și sunt convins că se vor descurca. În plus, jucătorii sunt maturi și știu ce au de făcut. Joacă de atâția ani împreună și trebuie să strângă rândurile. Trebuie să facă totul pentru a obține rezultate cât mai bune", a opinat acesta.

Turcu a mai dezvăluit că în urma unei ședințe cu restul acționarilor s-a decis ca pe viitor să se pună accent pe Centrul de copii și juniori pentru a fi promovați cât mai mulți jucători la prima echipă. "Am discutat cu colegii mei și am decis să ne bazăm pe fotbaliști din propria pepinieră. Vom dezvolta Centrul de copii și juniori pentru a crește fotbaliști în spiritul lui Dinamo, care să joace pentru Dinamo, nu pentru altceva. Asta va fi strategia de viitor a lui Dinamo și cred în ea. Am spus de la început că asta trebuie făcut", a conchis acționarul dinamovist.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News

Mai multe știri din Ultimele Stiri