Ministrul Vasile Blaga va avea anul acesta de administrat un buget de numai 3,74 miliarde de lei, reprezentând 0,64% din PIB, și 1,81% din bugetul general, la care se adaugă suma de 950 de milioane de lei, reprezentând un credit angajament. În plus, România trebuie să atragă anul acesta peste 400 de milioane de euro din fondurile europene care ne sunt destinate pentru proiecte pre și postaderare pentru dezvoltare regională. Bugetul din acest an al Ministerului Dezvoltării Regionale și Locuinței este cu peste 20% mai mare față de cel din 2008, dar foarte puțin raportat la cele 10 miliarde de euro pe care actualul Guvern a spus că le alocă pentru investiții.
“Nici un ministru nu este mulțumit de bugetul pe care l-a primit, dar fiind situația generală dificilă trebuie să ne descurcăm cu ce avem. Suma alocată reprezintă 0,64% din PIB și banii vor fi folosiți pentru investiții, vom continua programele începute și vom asigura cofinanțarea proiectelor postaderare și preaderare”, a spus Vasile Blaga.
Citește mai mult în Cotidianul