Ultimele Stiri· 2 min citire

Vasile Avram: Ciprian Danșa a primit calificativul "foarte slab"

Vasile Avram: Ciprian Danșa a primit calificativul "foarte slab"

Vasile Avram: Ciprian Danșa a primit calificativul "foarte slab"

Publicat27 oct. 2009, 13:01
Actualizat28 oct. 2009, 03:52

Președintele CCA, Vasile Avram, a declarat, marți, că arbitrul Ciprian Danșa a primit calificativul "foarte slab" după jocul Dinamo-Gloria Bistrița, dar o decizie în cazul său va fi luată în ședința de marți a forului pe care îl conduce.

"Danșa a fost notat atât de observatorul de arbitri, cât și de supervizor cu 'foarte slab', dar încă nu s-a luat o decizie în cazul său. Marți, CCA va avea o ședință, iar atunci, după analizarea probelor, se va decide ce sancțiune se va lua împotriva sa. Este adevărat că în ultimele etape Dinamo a avut ceva probleme cu arbitrii, în sensul să aceștia au mai greșit împotriva lor, dar vreau să cred că au fost doar greșeli și nimic altceva. Aceste erori nu arată faptul că arbitrajele au fost comandate în cazul lui Dinamo, dar dacă cineva are probe în acest sens, îl rog să mi le arate și voi lua măsuri drastice", a spus Avram.

Din punctul său de vedere, prestația lui Ciprian Danșa a fost greșită, iar Vasile Avram crede că la mijloc ar putea fi vorba de o relaxare: "Îi recomand să se pregătească mai bine și să fie concentrat din minutul 0 până în 90. O fi zis că a dat prelungiri, că s-a terminat totul, dar iată că nu a fost așa. Cei de la Dinamo au incriminat două faze, iar în ceea ce o privește pe prima, când s-a cerut penalty la căderea lui Alexe, reluările TV nu ajută. Arbitrul era aproape de fază și cred că ar trebui să i se dea credit. La faza din ultimul minut de joc însă, e o greșeală clară, iar el s-a înșelat pentru că era prea departe, pentru că nu era plasat bine, dar și pentru că în acele condiții nu a putut fi ajutat de asistenți".

Președintele CCA a adăugat că știe de memoriul celor de la Dinamo, care cer excluderea lui Ciprian Danșa din arbitraj, dar nu poate comenta pe marginea acestui subiect: "Știu de această scrisoare deschisă, în sensul că a fost primită de CCA, dar nu am idee de conținutul său. La fel ca și prestația lui Danșa, o să fie analizată temeinic în ședința de marți a CCA".

În ceea ce privește partidele din etapa a 12, Avram a menționat că derby-ul FC Timișoara-Steaua va fi condus de o brigadă din Spania, în timp ce partida dintre Unirea Urziceni și Universitatea Craiova va fi arbitrată de o brigadă din Ucraina.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News

Mai multe știri din Ultimele Stiri