Președintele PSD București Marian Vanghelie a negat că ar fi în spatele schimbării conducerii de la Poliția Capitalei, susținând că el nu este interesat de niciun post, că militează pentru depolitizarea funcțiilor din MAI și că îl respectă pe Marian Tutilescu pentru că nu s-a implicat politic.
"Nu sunt în spatele acestei schimbări. Se încearcă să se pună amprenta pe PSD București sau pe Marian Vanghelie că încearcă să schimbe conducerea Poliției Capitalei. Nu mă interesează acest lucru. Domnul Tutilescu, spre deosebire de alți oameni din Ministerul de Interne, nu s-a implicat politic și, din punctul ăsta de vedere, are respectul meu. Nu e nicio discuție și nicio negociere. Eu am spus că nu am nimic împotriva domnului Tutilescu pentru că nu am simțit că s-a implicat politic", a declarat primarul sectorului 5, într-o intervenție la Realitatea TV.
Vanghelie a admis însă că, la nivelul Coaliției, s-a discutat despre posibile numiri politice la Poliție și a sugerat că cei de la PD-L au avut o astfel de abordare, căreia el i s-a opus.
"Au fost discuții la nivelul Coaliției dacă să fie discutate politic conducerile din Poliție, și s-a stabilit că aceste lucruri nu se discută politic. Eu am avut un punct de vedere la vremea respectivă pentru că, inițial, s-a spus că s-ar putea să se discute și după aceea, la discuții, nu s-a recunoscut că s-a purtat această discuție. Au fost discuții la nivelul coaliției și eu am spus în felul următor: 'Dacă voi vreți să faceți anumite schimbări sau anumite jocuri, în acel moment este clar nu vă pot lăsa așa'", a mai declarat liderul PSD.
Întreaga conducere a Poliției Capitalei va fi schimbată, chestorul Marian Tutilescu urmând să conducă Direcția de Permise și Înmatriculări Vehicule, au declarat, pentru NewsIn, surse din Ministerul Administrației și Internelor.
Potrivit surselor, atât șeful Poliției Capitalei Marian Tutilescu, cât și adjuncții săi, chestorul Lucian Guran și comisarul șef Aurel Smochină, vor fi schimbați de la conducere Poliției, motivul vehiculat fiind scandalul de la Plaza Mall.
Până la această oră, Ministerul de Interne nu a comunicat, oficial, această schimbare, iar chestorul Tutilescu a precizat, pentru NewsIn, că nu a fost anunțat.
Potrivit acelorași surse, postul ocupat de Marian Tutilescu a fost revendicat la negocierile dintre PSD și PD-L, de către prima formațiune politică. Sursele au mai precizat și faptul că funcția ar fi fost cerută de șeful PSD București Marian Vanghelie.