Singurele probleme indicate au fost o roșeață produsă la locul injectării sau o umflătură a brațului la voluntarii care au participat la primul dintre cele cinci teste clinice prevăzute.
Testele clinice ale vaccinului experimental contra gripei porcine, care au început în luna august în Statele Unite nu au indicat până acum efecte secundare alarmante, a declarat, vineri, un responsabil sanitar american, transmite AFP.
Voluntari adulți care au participat la primul dintre cele cinci teste clinice prevăzute au fost vaccinați înceând cu 7 august și singurele probleme indicate au fost o roșeață produsă la locul injectării sau o umflătură a brațului, a precizat directorul Institutului național de alergie și boli infecțioase, Dr Anthony Fauci, în cadrul unei conferințe de presă telefonice.
Rezultatele încurajatoare au permis începerea testării clinice pe copii de la șase luni a 17 ani, pe 19 și 20 august. Testele pe 120 de femei însărcinate vor fi demarate în luna septembrie, a adăugat Fauci.
În total, 4500 de persoane vor participa la testarea clinică a vaccinului contra gripei porcine, testându-se o doză de 15 micrograme sau două doze totlizând 30 de micrograme. Dr Fauci a explicat că trebuie să așteptăm analiza rezultatelor acestor teste începând cu mijlocul lunii septembrie, pentru a determina care este doza de vaccin care trebuie injectată pentru a obține protecția optimă.
Statele Unite vor să obțină de la 45 la 52 de milionae de doze până la mjlocul lui octombrie și 195 de mii de doze până la finele anului, a anunțat într-o teleconferință Dr Jay Buttler, director al celulei de vaccinare contra virusului H1N1 din cadrul Centrelor federale de control și prevenire a bolilor (CDC). Conform acestuia, ultimele estimări indică mai mult de un milion de cazuri de infectare cu gripă porcină, care au dus la 7.963 spitalizări și 522 de decese în SUA.
Până în prezent, în decurs de cinci luni, 1.799 de persoane din întreaga lume au căzut victime pandemiei, potrivit ultimelor date ale OMS, care a înregistrat peste 182.000 de cazuri de îmbolnăvire într-un total de 170 de țări.
Noul virus a fost semnalat, pentru prima dată, la sfârșitul lunii martie, în Mexic, iar OMS a decretat pandemie pe 11 iunie. Boala s-a extins "cu o viteză fără precedent", potrivit organizației, care a subliniat că "în cursul pandemiilor precedente a fost nevoie de peste șase luni ca virusurile gripale să se propage așa cum a făcut virusul A/H1N1 în mai puțin de șase săptămâni.