Unul dintre cei doi români acuzați de violarea unei adolescente și de agresarea prietenului ei, la Roma, sâmbătă, susține că nu este vinovat și că are un alibi, relatează La Repubblica.
"Eu nu fac astfel de lucruri, nu am făcut niciodată", a spus Karol Racz, un român în vârstă de 36 de ani, după ce a fost interogat timp de aproximativ o oră, scrie La Repubblica.
Racz susține că sâmbătă seara, în momentul producerii agresiunii din parcul Cafarella din Roma, se afla împreună cu niște prieteni la locuința sa din tabăra Torevecchia.
Pe de altă parte, Alexandru Isztoika Loyos, primul român arestat pentru acest viol, și-a mărturisit fapta și l-a denunțat pe Racz drept complicele său. Racz a fost arestat apoi, la Livorno, unde s-a ascuns în noaptea de duminică spre luni, într-o tabără de romi unde locuise înainte să se mute la Roma. El nu spusese nimănui motivele întoarcerii la Livorno.
În plus, Racz corespunde descrierii făcute de victime unuia dintre agresori: cu nas de boxeur, cu părul negru și cu pielea închisă la culoare.
Racz i-a spus procurorului care l-a interogat că are relații bune cu Alexandru Isztoika Loyos, că nu s-a certat cu el și că nu înțelege de ce acesta a dat numele său poliției. El susține că s-a întors de la Roma la Livorno, duminică seara, pentru că un prieten i-a promis un loc de muncă.
Cei doi suspecți se află la penitenciarul Regina Coeli, la izolare, pentru propria lor protecție, potrivit autorităților. La sosirea lor la închisoare, alți deținuți au început strige din celule "Vă așteptam" sau "Nu îi vrem aici, sunt niște animale".