Unul dintre cei doi muncitori care au fost răniți în urma accidentului de muncă de la combinatul siderurgic din Oțelu Roșu a murit la Clinica de Arși din Timișoara.
Bărbatul, în vârstă de 38 de ani, a stat timp de două zile la Terapie Intensivă din cadrul Clinicii de Arși din Timișoara, unde a și fost operat de medici. El suferise arsuri pe circa 90% din suprafața corpului. "Știam că nu va putea supraviețui. A fost și operat. A murit în jurul orei 12.00", a declarat directorul Spitalului Județean din Timișoara, Florin Bârsășteanu.
Celălalt muncitor rănit, care are arsuri pe jumătate din suprafața pielii și căile respiratorii afectate, este în continuare sub supravegherea medicilor. "Nici celălalt muncitor nu are șanse. E o chestiune de timp", a completat Bârsășteanu.
Accidentul de muncă de la combinatul din Oțelul Roșu a avut loc pe 24 august, în jurul orei 23.00, după ce angajați ai societății au introdus electrozii de încălzire într-un cuptor încins de 94 de tone. Șeful de tură de la combinat a murit pe loc în urma exploziei, fiind împroșcat cu oțel încins, iar doi muncitori, unul aflat pe platforma de lucru și altul în cabina de comandă a cuptorului, au suferit arsuri grave.
Specialiști de la Inspectoratul Teritorial de Muncă (ITM) Caraș-Severin, procurori și polițiști au anchetat împrejurările și cauzele deversării oțelului moale și încins la combinatul siderurgic.