Universitatea Spiru Haret a câștigat procesul cu Ministerul Educației. Instituția de învățământ a primit dreptul a organiza admitere pentru anul universitar 2009-2010, dar numai la specializările acreditate sau autorizate să funcționeze.
Verdict în procesul dintre Universitatea Spiru Haret și Ministerul Educației.
Curtea de Apel București a admis în parte acțiunea Universității "Spiru Haret" împotriva Guvernului, în sensul că a suspendat executarea a două articole din HG 749 din 2009, care nu îi permit acesteia să organizeze admitere, însă hotărârea nu este definitivă.
''Sentința de azi acordă Universității Spiru Haret dreptul de a organiza admitere, însă doar la acele forme de învățământ care sunt acreditate sau autorizate. Instanța a respins cererea Spiru Haret de a anula cu totul Hotărârea de Guvern. Așteptăm motivația instanței și vom decide apoi dacă depunem recurs'', a declarat Gabriel Ispas, director al Departamentului de Control din cadrul Ministerului Educației.
Recursul poate fi introdus în cinci zile.
De asemenea, instanța a obligat Guvernul la plata 7.500 de lei cheltuieli de judecată. Excepțiile au fost respinse.
Instanța a luat în discuție, marți, 11 august, excepțiile invocate de Guvern și susținute de Ministerul Educației.
În plus față de excepția invocată la termenul anterior, pe 6 august, Executivul a ridicat și excepția lipsei calității procesuale active, Guvernul susținând că Universitatea "Spiru Haret" nu este cuprinsă în hotărârea atacată, astfel încât acțiunea în instanță nu se justifică.
Ministerul Educației a susținut, la proces, că Aurelian Bondrea nu ar fi fost numit legal în funcția de președinte al "Spiru Haret", excepția fiind respinsă, pe motiv că nu influențează fondul cauzei.
Marți, reprezentanții "Spiru Haret" au adus mai multe hotărâri judecătorești definitive în care Bondrea apare ca reprezentant al instituției.
Procesul deschis de Universitatea "Spiru Haret" pentru suspendarea HG, care nu îi permite aceasteia să organizeze admitere, s-a amânat, pe 6 august, până marți, deoarece Executivul a susținut că Aurelian Bondrea nu are calitatea de rector și nu poate reprezenta Universitatea.
Astfel, la proces, Guvernul, prin reprezentanții săi, a susținut că Bondrea nu este recunoscut ca rector în relația cu Ministerul Educației. Aceștia susțin că acțiunea nu ar fi valabilă, pentru că a fost semnată în numele Universității de către Bondrea. Mandatele avocaților au fost semnate tot de Bondrea, au mai arătat reprezentanții Guvernului.
Ministerul Educației a fost de acord cu susținerile Guvernului.
Vezi aici articolele suspendate de Curtea de Apel