După ce revista Science a publicat știrea despre descoperirea și studierea unui schelet feminin incomplet, vechi de 4,4 milioane de ani, botezat “Ardi”, Discovery Channel prezintă în premieră mondială un program special, DISCOVERING ARDI, difuzat in Statele Unite, duminică 11 octombrie.
Documentarul va fi difuzat și în România, până la finalul acestui an. Programul special de două ore prezintă investigația susținută care a condus la publicarea studiului de referință despre fosilele de Ardipithecus ramidus. Pentru a însoți acest program, Discovery a lansat saptamâna trecută un website complet, www.discovery.com, pentru toți cei care doresc să afle mai multe despre "Ardi" și mediul în care a trăit.
DISCOVERING ARDI este rezultatul unei colaborări de zece ani între proiectul de cercetare Middle Awash și Primary Pictures din Atlanta. Regizorul Rod Paul și echipa lui au colaborat îndeaproape cu cercetătorii, pentru a ajunge la un nivel fără precedent în materie de detalii, acuratețe și descriere a lui Ardipithecus ramidus. În mare parte, toate aceste lucruri sunt surprinse pe măsură ce se întâmplă, fiind filmate în locație, în Etiopia. Cu permisiunea Guvernului etiopian, primele filmări au început în 1999 și au fost urmate de alte trei filmări în zona de cercetări din deșert și la Muzeul Național din Addis Ababa. Alte filmări au fost derulate în laboratorul Universității din Tokyo de către un alt cercetător implicat în proiect, Dr. Gen Suwa, dar și în diverse alte locații din SUA.
Acest program special prezentat în premieră mondială își începe povestea cu descoperirea în 1974 a lui Australopithecus afarensis în Hadar, în nord-estul Etiopiei. Botezat “Lucy,” acest schelet vechi de 3,2 milioane ani era, la vremea respectivă, cel mai vechi schelet de hominid descoperit vreodată. După cum arată programul special Discovery Channel, titlul lui Lucy avea să fie luat 20 de ani mai târziu de descoperirea din 1994 a lui "Ardi" în regiunea Afar din Etiopia, în zona de studiu Middle Awash. O echipă internațională de cercetători de elită urma să își petreacă următorii 15 ani asamblând-o pe “Ardi” împreună cu lumea ei pierdută, dând dovadă de multă delicatețe, meticulozitate și perseverență în efortul de a-i dezvălui semnificațiile.
Filmul folosește atât secvențe filmate în locație, cât și segmente consistente de animație generată pe computer, pentru a prezenta în detaliu studiile originale. Imagini dramatice, filmate din aer, au fost realizate în 2007 pentru a surprinde frumusețea pură și dramatismul depresiunii Middle Awash. Nu au fost realizate reconstituiri. În 2007, Primary Pictures a încheiat un acord cu Discovery Channel, acordând rețelei drepturi exclusive de difuzare atât pentru DISCOVERING ARDI, cât și pentru un program adiacent de o oră, care urmează să fie difuzat anul viitor. Ambele programe sunt concepute special pentru a aduce în fața publicului larg numeroasele descoperiri realizate de echipa din Middle Awash. Narator este Mike Rowe, prezentatorul programului MESERII MURDARE.