Ultimele Stiri· 1 min citire

Un polițist din Timișoara a fost agresat de doi romi, în timp ce încerca să aplaneze un conflict

Un polițist din Timișoara a fost agresat de doi romi, în timp ce încerca să aplaneze un conflict

Un polițist din Timișoara a fost agresat de doi romi, în timp ce încerca să aplaneze un conflict

Publicat23 aug. 2009, 12:10
Actualizat24 aug. 2009, 05:30
SursăNewsIn

Un polițist din Timișoara a fost agresat, sâmbătă seara, de doi romi care i-au rupt cămașa și epoleții, după ce a încercat să aplaneze un conflict iscat în familia acestora, a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Județean de Poliție Timiș, Sergiu Rus.

Polițistul intervenise în urma apelului telefonic la 112 făcut de mama unuia dintre agresori, care a cerut ajutorul polițiștilor, întrucât fusese la rândul ei amenințată cu bătaia.

Ajuns la fața locului, polițistul timișorean a încercat să aplaneze conflictul, însă doi dintre cetățenii de etnie romă l-au agresat, smulgându-i epoleții și rupându-i cămașa.

Potrivit IPJ Timiș, cei doi bărbați au fost amendați pentru tulburarea liniștii și ordinii publice și vor fi cercetați în stare de libertate pentru ultraj.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News

Mai multe știri din Ultimele Stiri