Un nou document din 1952 înlătură posibilitatea ca denunţul făcut de Kundera să fie fals

Potrivit cotidianului Lidove Noviny, ministrul de atunci al Siguranţei Naţionale, Jaroslav Jerman, a vorbit public despre rolul jucat de un student, care apare cu iniţialele MK, în procesul care a dus la arestarea lui  Dvoracek. Cotidianul ceh reia, în ediţia de joi, întreaga istorie a colaborării lui Kundera cu poliţia politică comunistă, analizând autenticitatea faimosului document 624/1950, în care Kundera ar fi semnat denunţul la adresa lui Dvoracek.

"Problema nu este autenticitatea documentului şi de a şti dacă cineva a traficat arhivele. (...) Dimpotrivă, problema este aceea de a şti ce spun aceste arhive. Putem avea încredere în viziunea Securităţii de stat din epocă, putem avea încredere în felul în care raportează situaţia societăţii din acea vreme? Ca istorici, nu putem crede pe cuvânt arhivele, trebuie să le decriptăm, să vedem ce voia poliţia", explică pentru radio.cz Muriel Blaive, specialist în istoriografia comunismului cehoslovac. Ambiţionându-ne prea mult să îi denunţăm pe turnători, uităm că regimurile totalitare sunt mult mai complexe decât procesele verbale ale poliţiei politice, a adăugat Blaive.

Suspiciunile la adresa lui Kundera au apărut în 2008, când săptămânalul Respekt a publicat o anchetă prind denunţul făcut de scriitor. Potrivit lui Petr Koura, istoric interogat de Lidove Noviny, noile documente înlătură posibilitatea ca raportul poliţiei politice din 1950 să fie fals, aşa cum argumentau susţinătorii lui Kundera.

"Astăzi, în jurul orei 16.00, un student, Milan Kundera, născut în 1 aprilie 1929 la Brno (...) s-a prezentat la acest departament pentru a raporta (că o studentă urma să se întâlnească în cursul serii cu un anume Miroslav Dvorácek) .... Acesta a dezertat aparent din seviciul militar şi s-a dus în primăvara anului trecut în Germania, unde intrase ilegal", arată raportul poliţiei cu numărul 624/1950, obţinut din arhivele Ministerului de Interne.

Arestat la locul întâlnirii, după acest denunţ, Dvorácek a fost condamnat la 22 de ani de închisoare. Iniţial, acuzarea ceruse în cazul său pedeapsa cu moartea. Din închisoare, Dvorácek a fost trimis la muncă silnică într-o mină de uraniu, ca mulţi dintre deţinuţii politici din acea perioadă. A fost eliberat după 14 ani, în 1963, când Kundera tocmai publicase "Ridicolele iubiri".

În vârstă de 21 de ani la momentul denunţului, Milan Kundera nu îl cunoştea personal pe Dvorácek, dar auzise despre întâlnirea ce urma să aibă loc printr-o a treia persoană, potrivit anchetei efectuate de Respekt. Acesta din urmă, colaborator al Institutului pentru studierea regimurilor totalitare unde se ocupă de gestionarea arhivelor comuniste, a dat din întâmplare peste numele lui Kundera. El ştia despre arestarea lui Dvorácek de la studenta care trebuia să se întâlnească cu acesta şi care trăia cu sentimentul vinovăţiei de la arestarea prietenului ei, potrivit Respekt.

Dvorácek, un pilot ceh, părăsise Cehoslovacia în 1948, după venirea la putere a comuniştilor. Într-o tabără de refugiaţi de la Munchen, el a fost recrutat de un serviciu de informaţii cehoslovac finanţat de americani şi trimis din nou în ţară pentru a lucra ca şi curier. În prezent în vârstă de 80 de ani, Miroslav Dvorácek trăieşte în Suedia, fiind bolnav de inimă.

Kundera şi Cehia, o relaţie devenită imposibilă

În luna aprilie, scriitorul ceh Martin Danes a scris un articol intitulat "De ce cehii îl detestă pe Milan Kundera", sugerând că între scriitor şi propriul lui popor există distanţe de neparcurs. Cehii nu pot ignora nici bănuiala că scriitorul ar fi colaborat cu instituţiile comuniste, dar nici nu pot să-i ierte exilul benevol, prelungit şi după căderea regimului comunist, scria Danes. Nici tensiunile dintre Kundera şi Vaclav Havel, marcate de polemici publice privind interpretarea evenimentelor din 1968, nu-l ajută pe scriitor să recâştige inima compatriţilor săi, mai ales că, în divergenţele cu Havel, acesta joacă rolul patriotului sacrificat pentru ţară, iar Kundera pe cel al "egoistului care trăieşte doar pentru sine". De altfel, în cei 13 ani în fruntea statului, Havel a decorat zeci de personalităţi culturale, dar nu a amintit niciodată numele lui Kundera

La începutul lunii iunie, Milan Kundera şi-a asumat, public, despărţirea de Cehia, spunând că "se consideră un scriitor francez, care ţine ca operele sale să fie studiate ca literatură franceză şi clasificate ca atare în librării". Kundera a declinat invitaţia de a lua parte la un colocviu internaţional care-i era dedicat şi care, pentru  prima dată, avea loc în Cehia, chiar la Brno, oraşul natal al scriitorului. În scrisoarea de refuz, Kundera a mulţumit, cu umor, pentru "celebrarea necrofilă", însărcinându-l pe prietenul său Guy Scarpetta să transmită dorinţa sa de a fi prezentat ca scriitor francez, aşa cum el însuşi se asumă.

În octombrie 2007, Milan Kundera nu a revenit în Cehia, pentru a primi distincţia literară naţională, invocând, atunci, probleme de sănătate. Este, însă, la fel de adevărat, că niciun oficial ceh nu s-a deplasat la Paris, pentru a-i transmite premiul.

Exilat în Franţa din 1975, Kundera vorbeşte puţin, laconic chiar, despre propriul trecut, biografia oficială amintind doar că s-a născut în Moravia, la Brno, într-o familie de muzicieni. Tânărul Kundera s-a apropiat de marxism şi s-a înscris în partidul comunist la 20 de ani. Exclus pentru an, revine în partid şi-şi publică prima scriere, un volum liric intitulat "Omul, această mare grădină" (1953) şi încă două lucrări în proză: "Ultimul mai"  (1955, dedicat lui Juliu Fucik, unul dintre eroii rezistenţei comuniste din Cehoslovacia în cel de-al doilea război mondial) şi "Monologuri" (1957).

Până în mai 1968, este cunoscut ca unul dintre reformatorii din interior ai partidului comunist, dar episodul '68 îl aruncă în dizgraţie, iar Kundera emigrează în Franţa, unde publică imediat, la prestigioasele ediţii Gallimard, romanul "Gluma". Franţa, care tocmai se trezeşte din utopia comunistă, îl adoptă pe scriitor, care predă, pe rând, la Rennes 2 şi la Ecole des hautes Etudes.

Continuă să scrie în limba natală, iar romanele sale devin etaloane pentru literatura de sub comunism. Abia în 1985, apare primul roman al lui Kundera scris în limba ţării de adopţie, "Lentoarea" (1995), urmat de romanul "Identitatea".