Un nou document din 1952 înlătură posibilitatea ca denunțul făcut de Kundera să fie fals

Potrivit cotidianului Lidove Noviny, ministrul de atunci al Siguranței Naționale, Jaroslav Jerman, a vorbit public despre rolul jucat de un student, care apare cu inițialele MK, în procesul care a dus la arestarea lui  Dvoracek. Cotidianul ceh reia, în ediția de joi, întreaga istorie a colaborării lui Kundera cu poliția politică comunistă, analizând autenticitatea faimosului document 624/1950, în care Kundera ar fi semnat denunțul la adresa lui Dvoracek.

"Problema nu este autenticitatea documentului și de a ști dacă cineva a traficat arhivele. (...) Dimpotrivă, problema este aceea de a ști ce spun aceste arhive. Putem avea încredere în viziunea Securității de stat din epocă, putem avea încredere în felul în care raportează situația societății din acea vreme? Ca istorici, nu putem crede pe cuvânt arhivele, trebuie să le decriptăm, să vedem ce voia poliția", explică pentru radio.cz Muriel Blaive, specialist în istoriografia comunismului cehoslovac. Ambiționându-ne prea mult să îi denunțăm pe turnători, uităm că regimurile totalitare sunt mult mai complexe decât procesele verbale ale poliției politice, a adăugat Blaive.

Suspiciunile la adresa lui Kundera au apărut în 2008, când săptămânalul Respekt a publicat o anchetă prind denunțul făcut de scriitor. Potrivit lui Petr Koura, istoric interogat de Lidove Noviny, noile documente înlătură posibilitatea ca raportul poliției politice din 1950 să fie fals, așa cum argumentau susținătorii lui Kundera.

"Astăzi, în jurul orei 16.00, un student, Milan Kundera, născut în 1 aprilie 1929 la Brno (...) s-a prezentat la acest departament pentru a raporta (că o studentă urma să se întâlnească în cursul serii cu un anume Miroslav Dvorácek) .... Acesta a dezertat aparent din seviciul militar și s-a dus în primăvara anului trecut în Germania, unde intrase ilegal", arată raportul poliției cu numărul 624/1950, obținut din arhivele Ministerului de Interne.

Arestat la locul întâlnirii, după acest denunț, Dvorácek a fost condamnat la 22 de ani de închisoare. Inițial, acuzarea ceruse în cazul său pedeapsa cu moartea. Din închisoare, Dvorácek a fost trimis la muncă silnică într-o mină de uraniu, ca mulți dintre deținuții politici din acea perioadă. A fost eliberat după 14 ani, în 1963, când Kundera tocmai publicase "Ridicolele iubiri".

În vârstă de 21 de ani la momentul denunțului, Milan Kundera nu îl cunoștea personal pe Dvorácek, dar auzise despre întâlnirea ce urma să aibă loc printr-o a treia persoană, potrivit anchetei efectuate de Respekt. Acesta din urmă, colaborator al Institutului pentru studierea regimurilor totalitare unde se ocupă de gestionarea arhivelor comuniste, a dat din întâmplare peste numele lui Kundera. El știa despre arestarea lui Dvorácek de la studenta care trebuia să se întâlnească cu acesta și care trăia cu sentimentul vinovăției de la arestarea prietenului ei, potrivit Respekt.

Dvorácek, un pilot ceh, părăsise Cehoslovacia în 1948, după venirea la putere a comuniștilor. Într-o tabără de refugiați de la Munchen, el a fost recrutat de un serviciu de informații cehoslovac finanțat de americani și trimis din nou în țară pentru a lucra ca și curier. În prezent în vârstă de 80 de ani, Miroslav Dvorácek trăiește în Suedia, fiind bolnav de inimă.

Kundera și Cehia, o relație devenită imposibilă

În luna aprilie, scriitorul ceh Martin Danes a scris un articol intitulat "De ce cehii îl detestă pe Milan Kundera", sugerând că între scriitor și propriul lui popor există distanțe de neparcurs. Cehii nu pot ignora nici bănuiala că scriitorul ar fi colaborat cu instituțiile comuniste, dar nici nu pot să-i ierte exilul benevol, prelungit și după căderea regimului comunist, scria Danes. Nici tensiunile dintre Kundera și Vaclav Havel, marcate de polemici publice privind interpretarea evenimentelor din 1968, nu-l ajută pe scriitor să recâștige inima compatriților săi, mai ales că, în divergențele cu Havel, acesta joacă rolul patriotului sacrificat pentru țară, iar Kundera pe cel al "egoistului care trăiește doar pentru sine". De altfel, în cei 13 ani în fruntea statului, Havel a decorat zeci de personalități culturale, dar nu a amintit niciodată numele lui Kundera

La începutul lunii iunie, Milan Kundera și-a asumat, public, despărțirea de Cehia, spunând că "se consideră un scriitor francez, care ține ca operele sale să fie studiate ca literatură franceză și clasificate ca atare în librării". Kundera a declinat invitația de a lua parte la un colocviu internațional care-i era dedicat și care, pentru  prima dată, avea loc în Cehia, chiar la Brno, orașul natal al scriitorului. În scrisoarea de refuz, Kundera a mulțumit, cu umor, pentru "celebrarea necrofilă", însărcinându-l pe prietenul său Guy Scarpetta să transmită dorința sa de a fi prezentat ca scriitor francez, așa cum el însuși se asumă.

În octombrie 2007, Milan Kundera nu a revenit în Cehia, pentru a primi distincția literară națională, invocând, atunci, probleme de sănătate. Este, însă, la fel de adevărat, că niciun oficial ceh nu s-a deplasat la Paris, pentru a-i transmite premiul.

Exilat în Franța din 1975, Kundera vorbește puțin, laconic chiar, despre propriul trecut, biografia oficială amintind doar că s-a născut în Moravia, la Brno, într-o familie de muzicieni. Tânărul Kundera s-a apropiat de marxism și s-a înscris în partidul comunist la 20 de ani. Exclus pentru an, revine în partid și-și publică prima scriere, un volum liric intitulat "Omul, această mare grădină" (1953) și încă două lucrări în proză: "Ultimul mai"  (1955, dedicat lui Juliu Fucik, unul dintre eroii rezistenței comuniste din Cehoslovacia în cel de-al doilea război mondial) și "Monologuri" (1957).

Până în mai 1968, este cunoscut ca unul dintre reformatorii din interior ai partidului comunist, dar episodul '68 îl aruncă în dizgrație, iar Kundera emigrează în Franța, unde publică imediat, la prestigioasele ediții Gallimard, romanul "Gluma". Franța, care tocmai se trezește din utopia comunistă, îl adoptă pe scriitor, care predă, pe rând, la Rennes 2 și la Ecole des hautes Etudes.

Continuă să scrie în limba natală, iar romanele sale devin etaloane pentru literatura de sub comunism. Abia în 1985, apare primul roman al lui Kundera scris în limba țării de adopție, "Lentoarea" (1995), urmat de romanul "Identitatea".