Recent, UEFA a anunțat că 40 de meciuri din competițiile europene sunt suspecte de a fi fost aranjate de mafia pariurilor. Forul european a anunțat că a deschis o anchetă, iar miercuri, după o ședință la Nyon, a făcut publice 7 partide incriminate din acea listă.
După ce și procurorii germani au declanșat o anchetă masivă, dezvăluind că au informații în legătură cu implicarea mafiei pariurilor în 200 de meciuri din ligile europene, UEFA a convocat o ședință de urgență la Nyon, la care au participat și reprezentanți ai celor 9 federații de fotbal cu meciuri incriminate de autoritățile germane.
La capătul unei întâlniri de trei ore, UEFA a comunicat rezultatele ședinței și a infirmat informațiile apărute în media europeană, privind suspectarea implicării unor oficiali ai forului european în aranjarea partidelor.
În plus, UEFA a făcut publice 7 meciuri din cele 40 pe care anunțase că le are în vizor, partide despre care a anunțat că le va verifica mai în amănunt, în limita jurisdicției de care dispune.
Practic, sunt 7 partide din competițiile europene, în care au fost implicate cinci echipe, KF Tirana (Albania), FC Dinaburg (Letonia), Vllaznia (Albania), NK Ljubljana (Slovenia) și Honved Budapesta (Ungaria).
Lista meciurilor investigate:
Liga Campionilor
Turul II al preliminariilor: Stabaek IF - KF Tirana (21.07.2009)
UEFA Europa League
Turul II al preliminariilor: Bnei Yehuda Tel-Aviv - FC Dinaburg (16.07.2009)
Turul II al preliminariilor: FC Dinaburg-Bnei Yehuda Tel - Aviv FC (23.07.2009)
Turul II al calificărilor: KS Vllaznia - Rapid Viena (23.07.2009)
Turul II al calificărilor: Rapid Viena - KS Vllaznia (16.07.2009)
Turul III al preliminariilor: NK Ljubljana - FC Metalurg Donețk (06.08.2009)
Turul III al preliminariilor: Fenerbahce - Honved Budapesta (30.07.2009)
După ședința la care au participat oficiali UEFA, reprezentanți ai celor 9 federații și procurori germani, forul european a dat publicității și un comunicat oficial.
“UEFA, împreună cu asociațiile naționale competente, va depune cât mai curând plângeri penale împotriva cluburilor, oficialilor și/sau jucătorilor respectivi. Avem încredere că federațiile naționale se vor ocupa de aceste cazuri și noi vom continua să îi ajutăm. Încurajăm orice jucător, orice oficial și pe oricine altcineva care știe ceva legat de aceste cazuri să anunțe pe cineva din cadrul UEFA, federațiilor naționale, ligilor sau autoritațile și să clarifice lucrurile”, a spus un oficial UEFA.
În plus, forul european a anunțat că va mai deschide o anchetă. "Fără legătură cu meciurile de mai sus, UEFA deschide o anchetă proprie în ceea ce privește posibila implicare în meciurile aranjate a trei arbitri, precum și a unei persoane legată de UEFA. Contrar articolelor din media, nu există suspiciuni sau investigații asupra unui membru UEFA", se poate citi în comunicat.
De asemenea, UEFA a mai anunțat că nu va face comentarii sau speculații privind numele persoanelor implicate până la finalizarea anchetei.