Ultimele Stiri· 1 min citire

Un fals medic francez a fost trimis în judecată la Timișoara

Un fals medic francez a fost trimis în judecată la Timișoara

Un fals medic francez a fost trimis în judecată la Timișoara

Publicat13 iun. 2009, 09:34
Actualizat13 iun. 2009, 09:38
SursăRealitatea TV

Un fals medic francez a fost trimis în judecată la Timișoara. Francezul care a pretins că este medic ortoped și a operat 159 de pacienți, la Timișoara a fost trimis în judecată pentru înșelăciune și uz de fals.

Polițiștii au finalizat cercetările în cazul lui Pinori Francois, care, în baza unei diplome false, a lucrat timp de doi ani ca medic la o clinică privată din Timișoara. Falsul medic a reușit să fugă din țară în anul 2006.

Pinori Francois, de 66 de ani, cetățean francez cu domiciliul în Londra, a venit în România în 2004, pretinzând că este medic ortoped. Pinori a obținut autorizația de liberă practică, după ce a depus la dosar diplome și acte false.

El a efectuat aproape 160 de intervenții chirurgicale, pretinzând că folosește o metodă modernă pe bază de laser. În realitate, escrocul doar îi anestezia pe pacienți. Sumele pe care le cerea erau cuprinse între 650 și 1000 de euro.

Mai mulți pacienți care s-au simțit rău după operații au depus plângeri penale împotriva lui. Pinori a fugit imediat din România, dar ancheta poliției a continuat. Francezul a fost condamnat anul trecut în Italia, pentru același tip de infracțiune.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News

Mai multe știri din Ultimele Stiri