Un individ înarmat a ucis marți, în sudul statului Alabama, cel puțin nouă persoane, între care propria mamă, soția unui ajutor de șerif și copilul acesteia în vârstă de numai trei luni, iar după o urmărire pe autostradă, în timpul căreia a tras la întâmplare, s-a sinucis.
Autoritățile din Alabama au anunțat că forțele de ordine au răspuns la o "serie de cel puțin patru incidente cu arme de foc" în care a fost implicată o singură persoană. Suspectul "a făcut cel puțin nouă victime după care s-a împușcat", potrivit unui comunicat al poliției.
Autoritățile spun că se așteaptă să mai găsească victime. Masacrul a început în Samson, un orășel din sud-estul statului Alabama și s-a încheiat după o urmărire pe autostradă, în timpul căreia au fost trase focuri de armă, în orașul învecinat, Geneva, aflat la 20 de kilometri depărtare, a anunțat FBI și poliția locală.
Autorul atacului, un bărbat în vârstă de circa 35 de ani, a ucis cinci oameni, inclusiv soția unui ajutor de șerif local și bebelușul ei de trei luni, la o locuință mobilă din Samson. Printre alte victime se numără propria mamă, alte două persoane ucise la un magazin și o benzinărie și un bărbat care se afla într-o camionetă și care a murit în timpul urmăririi pe autostradă, când suspectul pare să fi tras la întâmplare, a declarat Wynnton Melton, primarul din Geneva.
Poliția a descoperit mai întâi marți după-amiază patru adulți și un copil, morți prin împușcare, într-o casă din orașul Samson, apoi a dat peste încă două cadavre, adulți, în două case învecinate.
Incidentele armate au devenit un lucru obișnuit în Statele Unie. Într-unul dintre cele mai recente și mai grave, un bărbat înarmat îmbrăcat ca Moș Crăciun a ucis nouă persoane la o petrecere și apoi s-a sinucis, într-o suburbie a Los Angeles-ului.
La 16 aprilie se vor împlini doi ani de la masacrul de la Virginia Tech, universitatea din Blacksburg, unde s-a petrecut cea mai gravă tragedie de acest gen din istoria modernă a SUA. Un tânăr a ucis atunci 32 de persoane și apoi s-a sinucis.
Armele pot fi procurate în general fără probleme în Statele Unite, o țară care se mândrește cu dreptul cetățenilor de a deține arme pentru autoapărare și pentru vânătoare.