12 luni. De atât a fost nevoie pentru ca toată creșterea economică înregistrată de țara noastră în 2008 să fie ștearsă cu buretele. A fost de-ajuns ca economia să se întoarcă la nivelul din 2007. Vorbim de un an de criză care a afecat viața fiecăruia dintre noi.
Când a izbucnit criza economică în România, guvernul se lăuda cu o creștere economică de 7,1%. Acum, un an mai târziu, economia se prăbușește cu 8 procente.
În octombrie 2008 când a început să se vorbească serios de criză și la noi, un euro costa doar 3,7 lei. Acum numai Banca Națională împiedică euro să sară de valoarea de 4,3 lei. Salariu mediu net a crescut cu doar 21 lei, dar dacă ținem cont de inflație și de cursul valutar, acesta, în realitate, a scăzut.
Este unul dintre motivele pentru care tot mai mulți români nu mai reușesc să își plătească ratele la credite. Erau 207.000 în august, de aproape două ori mai mulți decât în octombrie 2008. Numărul de șomeri a crescut și el puternic într-un an de criză, de la 365.000 la 625.000.
În fiecare lună numărul șomerilor crește cu 30.000, iar cel al restanțierilor cu proape 10.000. Bilanțul la un an arată clar faptul că, în țara noastră, criza a făcut prăpăd. Și nici măcar nu este bilanțul final.