"UE are acum o poziţie foarte puternică de negociere şi trebuie să servească drept model pentru alţii", a declarat premierul suedez Fredrik Reinfeldt după summitul liderilor europeni. "Acum putem privi restul lumii în ochi", a spus, la rândul său, preşedintele CE Jose Manuel Barroso.
"Săptămâna viitoare, cu Fredrik Reinfeldt, vom merge la
Washington şi îi vom spune lui Obama: noi suntem pregătiţi să lucrăm
împreună", a adăugat el, referindu-se la summitul UE-Statele Unite de
marţi.
UE a estimat la 100 de miliarde de euro anual nevoile de
finanţare pentru a ajuta ţările sărace să facă faţă efectelor
încălzirii climatice între 2013 şi 2020. Această problemă a devenit
centrală în negocierile climatice mondiale.
Însă nu a fost decis nimic în ceea ce priveşte valoarea contribuţiei
europene. Germania, Franţa şi Italia au refuzat orice estimare prea
mare. Aceste ţări vor să vadă şi alte state mari acţionând. Iar
contextul crizei bugetare nu este propice promisiunilor generoase.
Preşedinţia UE vrea să depună eforturi de a convinge lumea. Dar "nicio
ţară nu vrea să plătească pentru Copenhaga", a explicat ministrul
polonez pentru afaceri europene, Mikolaj Dowgielewicz. "Ştiţi vreun
chinez care să vrea să plătească pentru Copenhaga? Numai UE vrea să
plătească", a spus el.
"Nu trebuie să cădem în naivitate. Ceea ce facem nu este un cec în alb.
Nu acţionăm decât în faţa angajamentelor", a dat asigurări Barroso.
Cancelarul german Angela Merkel, foarte prudentă la Bruxelles în ceea
ce priveşte clima, a minimalizat aşteptările de la summitul de la
Cpenhaga. "Am devenit realişti (...). Acum se vorbeşte despre a ajunge
la un acord doar asupra unui cadru politic", a declarat ea.
Acordul european la care s-a ajuns vineri a fost foarte laborios, au
explicat mai multe delegaţii. "Sunt satisfăcut, dar putem să facem
întotdeauna mai bine", a admis premierul belgian Herman van Rompuy,
care a exercitat presiuni pentru un acord mai ambiţios.
Verzii din Parlamentul European au vorbit de un "rezultat dezastruos
pentru climă", acuzând şefii de stat şi de guvern că nu transformă
cuvintele lor generoase în acţiuni.
Acest refuz de a-şi deschide portofelul reflectă diviziunile profunde
privind împărţirea facturii pentru ajutorul acordat ţărilor sărace
între statele din Europa de Est şi din cea de Vest. Primele refuză ca
nivelul emisiilor de dioxid de carbon să fie principalul criteriu de
repartizare, deoarece ele poluează mai mult. Ele cer să fie luat în
calcul şi cât de bogat este fiecare stat în parte.
Această problemă a fost în centrul negocierilor dificile din summit.
Ţările europene au reuşit să ajungă la un compromis pentru a face
astfel încât ţările din Europa de Est, reticente să plătească, să aibă
posibilitatea să contribuie mai puţin la efort sau să obţină
compensaţii.
Însă o rezolvare detaliată a problemei a fost amânată.
