UE este pregătită să acorde asistență victimelor din insulele Samoa, a anunțat miercuri comisarul european pentru dezvoltare, Karel De Gucht, relatează AFP.
"Comisia Europeană și Biroul de asistență umanitară urmăresc situația, în cazul în care va fi necesar un ajutor internațional de urgență", a spus el.
Barack Obama a promis un răspuns "rapid și agresiv" după seismul urmat de tsunami în Samoa, unde aproape 200 de persoane au murit, relatează AFP.
"Sunt aproape de aceste evenimente tragice și am declarat starea de catastrofă în Samoa americane, ceea ce va permite desfășurarea de mijloace necesare pentru un răspuns complet, rapid și agresiv", a spus Obama.
Un seism de 8,3 pe Richter s-a produs marți, iar epicentrul a fost localizat la circa 200 kilometri sud-vest de Apia.
Seismul a lovit arhipelagul Samoa, format din statul independent Samoa, ce regrupează circa 219.000 locuitori, și insulele Samoa americane, administrate de Washington și care au 65.000 locuitori. Seismul a fost urmat de un tsunami 20 de minute mai târziu.
Potrivit oficialilor, un val de 7,5 metri a distrus numeroase clădiri de pe coastă.