Ministerul Turismului a cerut schimbarea componenței comisiei de anchetă Udrea. Ministrul Turismului a transmis miercuri, în scris, atât Biroului Permanent al Camerei Deputaților, cât și Comisiei Parlamentare de Anchetă a activității Ministerului Turismului, motivele pentru care a decis să nu se mai prezinte nici ea și niciun angajat al Ministerului Turismului, în fața comisiei parlamentare, în actuala ei componență.
"Desi știu că o asemenea Comisie are un obiectiv politic bine determinat, constând în discreditarea Partidului Democrat - Liberal în perspectiva alegerilor prezidențiale din acest an, mă voi prezenta în fața Comisiei doar în momentul în care aceasta va avea o altă componență, respectiv atunci când din comisie nu vor mai face parte parlamentarii care au participat la discuția prezentată publicului larg de către mass-media", se spune în adresa semnată de ministrul Turismului.
Elena Udrea a arătat că, "în conformitate cu înregistrările unei discuții conspirative a membrilor comisiei, actiunile participantilor la discuție sunt ilegale și abuzive, unicul scop al acestora fiind fabricarea unui dosar penal ministrului, pentru fapte care nu există".
Ministrul Turismului a arătat, în aceeași adresă, că a cerut, pentru a dovedi că activitatea din instituția pe care o conduce se desfășoară în deplină legalitate, control din partea tuturor institutiilor statului cu atribuții de control asupra Ministerului Turismului. În același context, Elena Udrea a precizat că se va îndrepta, cu plângeri penale, împotriva membrilor comisiei care au participat la discuția din 13 august, discuție dezvăluită de presă.