Ultimele Stiri· 1 min citire

Turneul de promovare a festivalului "George Enescu" a ajuns la Londra

Turneul de promovare a festivalului "George Enescu" a ajuns la Londra

Publicat14 mar. 2009, 11:19
Actualizat14 mar. 2009, 11:20
SursăRealitatea TV

La cel de-al treilea concert din turneul de promovare a Festivalului Internațional George Enescu, publicul și jurnaliștii din Marea Britanie au vibrat românește la muzica marelui compozitor.

În avanpremiera celei de-a 19-a ediții a festivalului, organizatorii, Ministerul Culturii și Institutul Cultural Român duc muzica lui George Enescu în șase capitale europene.

Pentru concertul de la Duke's Hall, la Royal Academy of Music artiștii români au adus pe scenă "Sonata a III-a", o lucrare inspirată din folclor.

Pentru prima dată Festivalul George Enescu este promovat printr-un turneu de concerte și conferințe. Astfel, lucrările marelui compozitor român ajung și la publicul european, invitat, de altfel și în toamnă, la festival.

"Prin programe ca acesta, pe de o parte ce face ICR, am înființat Societatea Enescu și o bursă, apoi prin programe de promovare a Festivalului Enescu care realmente este un festival de mare forță pe scena internațională, profilul lui Enescu crește", a spus Gabriela Masaci, directorul ICR de la Londra.

Festivalul "George Enescu"  se va desfășuraîn perioada 30 august-26 septembrie și va aduce la București, dar și la Brașov, Cluj, Sibiu și Timișoara orchestre și artiști de renume ai muzicii clasice internaționale.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News

Mai multe știri din Ultimele Stiri