Conducerea Direcției Apelor Dobrogea-Litoral a luat decizia să înceapă colectarea algelor de pe plaje începând cu ora 19.00, nu de la 22.00, cum se proceda până acum, din cauză că în ultima perioadă algele de pe litoralul românesc s-au înmulțit foarte mult.
"Direcția Apelor Dobrogea Litoral solicită înțelegere din partea turiștilor să permită intervenția utilajelor după ora 18.00 și să elibereze zonele de plajă pe care se lucrează. În acest mod se poate interveni eficient și într-un timp cât mai scurt", se arată într-un comunicat remis de către DADL.
Reprezentanții direcției spun că una dintre cauzele numărului mare de alge ar fi și cutremurul de săptămâna trecută. "Pe fondul cutremurului înregistrat în Marea Neagră, a fost creată o hulă de fund care a generat un grad ridicat de agitație a marii. Valurile de intensitate mare au condus la ruperea vegetației mării și, implicit, aducerea unor cantități mari de alge la linia țărmului.
Urmare a acestor fenomene, pe plajele litorale s-a constatat din nou apariția unor cantități semnificative de alge", se arată în comunicatul DADL. Conducerea DADL spune că algele se depun și în zone în care mijloacele de transport ajung cu mare greutate, cum ar fi golful de la 2 Mai, unde plaja are o lățime de numai trei metri și pe 80% din suprafața sa sunt amplasate corturi. În această zonă, intervenția cu utilaje nu se poate face decât cu sprijinul poliției sau al autorităților locale. În cazul stațiunii Mamaia, nu se poate interveni decât în timpul nopții, pentru că mijloacele de transport trebuie să strabată toată linia țărmului pentru a putea părăsi plaja, singurul drum de acces pentru utilaje grele fiind situat în zona Pescărie, din sudul stațiunii, la limita cu municipiul Constanta.Noaptea trecută, DADL a strâns și transportat 871 tone de alge de pe întreg litoralul.
De la începutul anului, au fost înregistrate 23.758 tone de alge, față de anul trecut când, la aceeași dată, s-a înregistrat o cantitate de 16.000 de tone de alge. În tot anul 2008, cantitatea totală a fost de 25.041 de tone.