Trupele britanice, care au participat la invadarea Irakului în martie 2003 vor începe oficial astăzi retragerea, punând capăt celor șase ani de prezență militară în sudul țării, relatează AFP.
Este a doua oară în jumătate de secol când militarii britanici se retrag din Irak. În mai 1959, ultimii soldați britanici au plecat de la baza din apropiere de Fallujah încheind prezența ce începuse în 1918.
Marți, drapelul contingentului britanic va fi coborât la baza din Basra. Controlul va fi apoi transferat soldaților americani, care vor prelua conducerea până la plecarea lor din Irak. Militarii americani vor asigura mai ales formarea forțelor de poliție din Basra, 550 kilometri sud de Bagdad.
"Va fi o zi importantă, pentru că ea înseamnă încheierea misiunii britanicilor aici", a spus generalul Andy Salom, comandantul bazei. "Am avut momente dificile, dar privim viitorul plin de optimism", a subliniat el.
Marea Britanie era atunci condusă de Tony Blair, aliat-cheie al lui George W. Bush în momentul invadării Irakului, în martie 2003.
Cu 46.000 de militari în martie și aprilie 2003, în momentul culminant al efortului său militar, contingentul britanic a fost al doilea ca importanță după ce al SUA. 179 militari britanici au murit de la invazie.
Conform acordului semnat la sfârșitul lunii decembrie între Bagdad și Londra, cei 4.100 militari britanici încă prezenți în Irak urmau să-și încheie misiunea la 31 mai, înainte de o retragere totală în iulie.
Contribuția britanicilor la război, apoi la efortul de reconstrucție a fost salutată de ofițerii americani și irakieni. "Forțele britanice au fost aliatul nostru cel mai mare în această campanie", a spus un general american. "Au desfășurat o activi remarcabilă și misiunea noastră este să o continuăm", a subliniat el.
"Aș dori să mulțumesc națiunii britanice, pentru ajutorul pe care ni l-a oferit pentru a scăpa de dictatură și pentru a trăi în libertate și democrație", a spus generalul irakian Hawedi Mohammed.
Provincia Basra a fost sub controlul britanicilor de la căderea lui Saddam Hussein până la 1 ianuarie 2009, când forțele irakiene au preluat controlul asupra securității.