Trei bărbați înarmați au deschis focul asupra forțelor de ordine în apropierea ambasadei americane din Sanaa, înainte de a fi arestați, la câteva ore după ce reprezentanța diplomatică a vorbit despre primirea unor amenințări, relatează AFP.
"Persoane înarmate, aflate într-o mașină, au deschis focul asupra polițiștilor în apropierea ambasadei", a spus un oficial yemenit.
"Forțele de securitate au început urmărirea și au reușit să oprească mașina. Cei trei bărbați aflați în vehicul au fost arestați", a precizat sursa.
La Washington, un purtător de cuvânt al Departamentului de Stat, Gordon Duguid, a spus că "circumstanțele și motivele incidentului nu sunt clare". "Personalul este teafăr, nimeni nu este dat dispărut", a precizat el.
Ambasada a anunțat anterior că a primit amenințări legate de un posibil atac împotriva clădirii și le-a cerut cetățenilor americani din Yemen să fie prudenți. Ambasada a spus că a primit "o amenințare privitoare la un posibil atac împotriva clădirii, care ar putea fi comis într-un viitor apropiat".
Principala stradă care duce la ambasadă a fost închisă circulației luni dimineață, iar forțele de ordine au fost desfășurate în zonă.
Yemenul s-a confruntat în ultimele luni cu mai multe atentate împotriva unor ambasade, servicii de securitate și instalații petroliere, revendicate de Al-Qaida.
Pe 17 septembrie 2008, ambasada americană a fost vizată de un atac revendicat de Al-Qaida, care s-a soldat cu 19 morți - șapte agresori și alte 12 persoane, printre care un american. A fost al doilea atac împotriva ambasadei americane în șase luni.
Țară foarte săracă, de unde este originară familia lui Osama bin Laden, Yemenul este aliat al SUA în războiul împotriva Al-Qaida după un atentat sinucigaș care a vizat distrugătorul USS Cole în octombrie 2000, în Aden. 17 marinari au murit în acest atac, revendicat de Al-Qaida.