Ultimele Stiri· 1 min citire

Trei angajați ai Realitatea TV au fost agresați într-un incident petrecut în fața Casei Presei

Trei angajați ai Realitatea TV au fost agresați într-un incident petrecut în fața Casei Presei

Trei angajați ai Realitatea TV au fost agresați într-un incident petrecut în fața Casei Presei

Publicat28 ian. 2009, 17:03
Actualizat29 ian. 2009, 03:06
SursăNewsIn

Trei angajați ai postului de televiziune Realitatea, respectiv un reporter, un cameraman și un șofer, au fost bătuți, în fața Casei Presei, de doi bărbați a căror identitate încă nu a fost stabilită de polițiștii bucureșteni și care circulau cu mașina fotbalistului Giani Kiriță.

Incidentul s-a petrecut pe aleea de acces în Casei Presei Libere, miercuri, în jurul orei 16.50, când echipa de la Realitatea TV se întorcea la sediu.
Potrivit declarațiilor celor trei angajați ai Realitatea TV, aleea de acces către Casa Presei Libere era blocată de un autoturism Audi al cărui șofer căuta un loc de parcare. Acesta s-a arătat foarte deranjat de claxonul mașinii televiziunii.

Și ocupantul locului din dreapta a avut o reacție violentă, astfel că situația a degenerat mai întâi într-un conflict verbal și ulterior într-unul fizic, în urma căruia șoferul de la Realitatea TV și cameramanul au fost transportați la spital pentru consultații de specialitate, iar reporterul a primit îngrijiri medicale la locul incidentului.

Cazul este în atenția polițiștilor bucureșteni de la Secția 2. Primele cercetări arată că autoturismul în care se aflau cei doi aparține fotbalistului Giani Kiriță, aflat în momentul de față la Istanbul unde joacă la clubul Bursaspor.

Informațiile polițiștilor duc la ipoteza că acesta a dat mașina unui prieten, iar autoturismul de fabricație germană ar fi fost vândut în baza unor chitanțe de mână.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News

Mai multe știri din Ultimele Stiri