Traian Ungureanu: Cum îl mai cheamă pe Lăzăroiu

Înțelegerea Uniunii Europene cu Estul a fost: ne dați brațe de muncă, vă dăm creditul cu care cumpărați produse de la noi.

O anexă nescrisă, dar previzibilă stabilește că, în aceiași bani, Estul primește dreptul de a fi luat de Rusia pe bombeu fără scâncete de la Bruxelles. Înțelegerea a căzut odată cu piețele vest-europene. A rămas în picioare anexa: criza e o rampă de lucru pentru Rusia. Evident, Rusia are problemele ei, dar nici un stat nu s-a priceput, vreodată, mai bine să își falimenteze economia, în timp ce dezvoltă o paranoia imperială. Tot căderea contractului est-vest a dezvelit mausoleul ascuns în spatele casei comune europene. Estul și Vestul îmbătrânesc. Cu deosebirea că Vestul e deja bogat, iar Estul va îmbătrâni înainte de a se îmbogăți.

Aici e adevărata criză.

Situația României e simplă. Societățile occidentale nu mai importă nici jumătăți de bujie din Est. În mod normal, criza ar fi trebuit să împingă firmele producătoare, mai adânc, în Est, spre forța de muncă ieftină. Politic, acest lucru a devenit imposibil. Guvernele occidentale cumpără falimentele industriale interne pe principiul sacru: mai bine șomaj la ei decât la noi. Sarkozy salvează industria auto franceză, falimentează Slovacia (producție auto 20% din PIB) și șomajul francez e barat. Deocamdată. Problema exporturilor estice în Vest a murit.

Citește mai mult în Cotidianul