Traian Ungureanu: Am fost dat afară de către conducerea Cotidianul pentru că eram indezirabil
Traian Ungureanu: Am fost dat afară de către conducerea Cotidianul pentru că eram indezirabil
Jurnalistul Traian Ungureanu susţine că a fost dat afară de la ziarul Cotidianul nu din cauză că a devenit parlamentar, ci pentru că era corpul indezirabil, omul pro-Băsescu la un ziar anti-Băsescu.
Conducerea editorială a ziarului Cotidianul a anunţat că a decis să renunţe la colaborarea cu jurnalistul Traian Ungureanu după ce acesta a confirmat că a acceptat să candideze pe listele PD-L pentru alegerile europarlamentare.
Doru Buşcu, director editorial Cotidianul, a declarat că Traian Ungureanu a avut o mulţime de oameni la Cotidianul care îl stimează, dar atât timp cât serveşte interesele unui partid politic, oricare ar fi acesta, există o incompatibilitate de funcţii.
Grigore Cartianu, jurnalist la Adevărul Holding, i-a explicat lui Traian Ungureanu că această regulă "care acum pe tine te dezavantajează şi ţi se parte brutală, această regulă te-a protejat. Faptul că tot timpul acesta nu te-ai trezit lângă tine cu cine ştie ce figuri din lumea politică chiar lângă rubrica ta din Cotidianul se datorează acestei reguli".
Traian Ungureanu a fost prezent în paginile ziarului Cotidianul din 2005, remarcându-se drept unul dintre cei mai talentaţi şi citiţi comentatori, textele sale stârnind constant polemici în rândul cititorilor.
Potrivit reprezentanţilor Cotidianul, echipa regretă faptul că Traian Ungureanu a ales cariera politică în defavoarea jurnalismului. Decizia conducerii editoriale este consecinţa preocupării permanente de a delimita ferm opiniile politice de activismul politic, principiu pe care l-a aplicat şi în cazul altor comentatori care au optat pentru viaţa de partid.
Ziaristul Traian Ungureanu a primit propunerea din partea PDL de a candida la alegerile pentru Parlamentul European, acesta declarând, joi că este "deschis" propunerii PDL.
Citește și:
- 23:58 - Horoscopul banilor pentru săptămâna 27 aprilie – 3 mai 2026. Două zodii dau lovitura, în timp ce trei zodii învață să mai strângă cureaua
- 23:51 - Netanyahu afirmă, după o discuție cu Trump, că are „libertate de acțiune” în Liban
- 23:47 - Kremlinul tună și fulgeră, după noul pachet de sancțiuni al UE împotriva Rusiei. „Vom lua măsuri de represalii. Acestea vor fi dure”
- 23:39 - Ministerul Dezvoltării a alocat aproape 147 de milioane de lei pentru 100 de proiecte de reabilitare a clădirilor
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News














