Traian Băsescu nu s-a întâlnit niciodată cu omul de afaceri Puiu Popoviciu de când este președinte, spunea vineri seară purtătorul de cuvânt al Administrației Prezidențiale, Valeriu Turcan. Realitatea TV a intrat în posesia unor imagini care arată că cei doi au participat acum patru ani, la același eveniment.
În imaginile de la lansarea cotidianului Averea, din 2005, cei doi se află unul lângă celălalt. Directorul "Averea" pe atunci, Sorin Roșca Stănescu, spune că la acea lansare cei doi au stat chiar și de vorbă.
"La lansarea ziarului Averea au fost amândoi, au vorbit, s-au cunoscut, dacă nu se cunoșteau deja și asta se întâmpla la scurt timp după ce Traian Băsescu a ajuns președinte", a declarat Sorin Roșca Stănescu.
Numele președintelui Traian Băsescu este menționat a doua oară în dosarul "Doi și-un sfert" de fostul șef al DGA - Petru Pitcovici. Acesta încearcă să-l convingă pe polițistul de la DNA să facă presiuni ca să se închidă dosarul lui Puiu Popoviciu. Ca argument, susține că omul de afaceri a avut întâlniri directe chiar cu președintele.
Vezi și Cornel Șerban: Băsescu și Tăriceanu fac coadă la Popoviciu
Toate informațiile apar în motivarea deciziei prin care judecătorul Curții de Apel București a refuzat să-i aresteze pe Popoviciu, Șerban și Pitcovici. Valeriu Turcan spunea vineri seară, la Realitatea Zilei, că Traian Băsescu nu s-a întâlnit cu omul de afaceri.
Citește și Valeriu Turcan: Traian Băsescu nu s-a întâlnit niciodată cu Popoviciu sau cu procurorul Țuluș