Președintele Traian Băsescu a declarat, după întâlnirea cu secretarul general al NATO, Jaap de Hoop Scheffer, că România își va menține trupele în Kosovo și Afganistan până când misiunea va fi îndeplinită. Mai mult decât atât, Băsescu a anunțat că trupele din Afganistan vor fi suplimentate cu un număr cuprins între 140-150 de soldați, o cerere fiind deja aprobată în acest sens.
"Pot să trag o concluzie a celor discutate cu privire la operațiunile NATO, vizând Kosovo și Afganistan. Punctul de vedere exprimat a fost că Romînia va rămâne în ambele teatre până când misiunea va fi îndeplinită", a declarat Traian Băsescu la finalul întrevederii cu Scheffer.
"Am abordat în discuții toată problematica de interes pentru România, dar și NATO, fie că am abordat problema Afganistan, problema scutului antirachetă, problema extinderii în Balcanii de vest sau problematica legată de situația de securitate din regiunea Mării Negre", a mai spus Băsescu.
Președintele a făcut precizarea că, în timpul mandatului lui Scheffer, mandat care se încheie pe 31 iulie 2009, România a trecut prin două statute în cadrul NATO: cel de nou membru al Alianței și, la final de mandat, statutul de membru solid și credibil al Alianței NATO.
Scheffer crede că România va juca un rol foarte important în noul concept strategic NATO
Jaap de Hoop Scheffer i-a mulțumit președintelui Băsescu pentru invitația pe care i-a făcut-o și a spus că Bucureștiul este "un loc special". Totodată, Scheffer a amintit de summitul de la București care a fost un foarte mare succes.
Secretarul general NATO a vorbit și de trupele românești din Afganistan. "Îmi exprim respectul pentru soldații, bărbați și femei, care servesc în teatrele de operațiuni ale NATO. Misiunea lor nu este ușoară dar este îndeplinită cu mare succes. Doresc să transmit condoleanțe familiilor celor 11 soldați care au plătit cel mai mare preț cu ocazia misiunilor", a spus Scheffer.
Scheffer crede că România va juca un rol foarte important în noul concept strategic care va reprezenta un exercițiu pentru NATO, pentru transformarea acestei organizații într-una de securitate unică.